Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat ca cetatenii romani, in proportie de 90%, sunt saraci si traiesc din asigurari sociale de sanatate, el precizand, de asemenea, ca asigurarea sociala de sanatate este una obligatorie, reprezentand un fel de impozit.
"Cetatenii romani, in proportie de 90%, sunt saraci si traiesc din asigurari sociale de sanatate. Asta este problema Romaniei, e a noastra, a tuturor, pe asta trebuie sa o rezolvam", a spus Nicolaescu (foto), citat de Mediafax.

El a precizat ca asigurarea este obligatorie, nu facultativa. "Asigurarea este obligatorie, daca e obligatorie, e o contributie obligatorie, deci e un fel de impozit. De ce sa rastalmacim cuvintele? Noi vorbim de un impozit obligatoriu. Daca se spunea asigurarea este facultativa, atunci erau bani privati si faceati ce doriti dumneavostra cu ei. Cat ea este sociala, asa se cheama, asigurari sociale de sanatate, atunci acei bani sunt publici, iar Guvernul si ministerul Sanatatii au obligatia sa faca aceaste politici publice pe fonduri publice", a spus Nicolaescu.

Solicitat sa comenteze criticile aduse propunerii sale de eliminare a finantarii de la stat pentru spitalele private, Nicolaescu a raspuns: "In general, lumea critica cand nu este bine informata. Cand vor intelege care sunt masurile in coerenta, care au ca scop tocmai imbunatatirea serviciilor medicale, sigur nu vor mai avea nicio retinere".

El a aratat ca cine se intreaba acum de ce banii nu merg si la privat habar nu are de lege, pentru ca legea se refera la asigurari sociale de solidaritate si nu priveste optiunile private si conturile personale de asigurari.

"Legea spune de asigurari sociale de sanatate care sunt obligatorii pentru ca reprezinta sistemul de solidaritate, Cine doreste sa exprime optiuni, poate face asigurari private, legea de azi permite oricui", a spus Nicolaescu.

Ministrul Sanatatii declara, sambata, intr-o conferinta de presa, la Targu Mures, ca in noul contract-cadru, care va intra in vigoare de la 1 martie, se va stipula ca banii publici vor sustine numai spitalele publice din Romania, fiind sistata finantarea din fondurile Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) pentru unitatile spitalicesti private.

"In contractul-cadru pe 2013 care va intra, sper, in vigoare la 1 martie, vom sista finantarea din fondurile Casei pentru unitatile spitalicesti private. Astfel incat toti banii publici - vorbim de fondul unic national de asigurari sociale de sanatate - sa mearga catre spitalele publice. Circa 10 la suta exista finantare pentru sectorul privat, in felul acesta, cu 10 la suta va creste fondul alocat spitalelor (publice) pentru perioada urmatoare. Ceea ce, impreuna cu cei 200 de milioane de lei pentru anestezie si terapie intensiva, sper ca va asigura o finantare superioara a spitalelor si va micsora din nemultumirile cetatenilor", a spus ministrul.

"Raed Arafat a spus-o de mai multe ori, intaresc si eu astazi si vom urmari aceasta idee: daca intr-o sectie de anestezie si terapie intensiva, dupa ce intra acest program in functiune, cineva din conducerea sectiei sau conducerea unui spital va cere unui pacient sa vina de acasa cu medicamente sau materiale sanitare, acel cineva va pleca pe loc. Pentru ca banul public trebuie sa se duca pentru cetatean si noi facem aceste eforturi si ne-am straduit sa obtinem acesti bani si vedeti, cu modificarile pe care le facem in finantare, tocmai sa incercam sa rezolvam o problema", a continuat Nicolaescu.

El a afirmat ca se va stradui, impreuna cu Raed Arafat, sa analizeze si sa prioritizeze fiecare problema din sistem si "usor-usor" sa gaseasca "solutie fiecareia", fiind clar ca nu pot fi rezolvate toate odata, intrucat nu exista banii necesari.

Nicolaescu a spus ca cine isi dezvolta o afacere privata "nu si-o face pe banul public", iar managerii de spitale private trebuie sa isi gandeasca investitia bazandu-se pe fortele proprii, nu pe "ce fura de la stat sau din ceea ce incearca sa obtina prin trafic de influenta".

Sursa foto: Agerpress

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri