Vijelia din ultimele zile a afectat puternic Capitala, unde mai multe strazi au fost inundate din cauza ploii, iar zeci de copaci au fost doborati la pamant de vantul puternic. Mai multe mijloace de transport in comun au functionat cu intarziere, zeci de vehicule au fost avariate, iar fatada unui hotel din cartierul Primaverii a fost distrusa de o creanga smulsa din copac.

[Update 1] Doua persoane au fost ranite, 31 de autoturisme au fost avariate si 63 de copaci au fost doborati de vantul puternic, marti, in Bucuresti, in sase ore fiind inregistrate 74 de incidente, potrivit Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta (ISU) Bucuresti.

Astfel, doua persoane au fost ranite dupa ce au fost lovite la cap de crengi smulse de vant. Este vorba despre o femeie ranita in timp ce se afla in zona Piata Presei Libere si un barbat ranit pe Bulevardul Ion Mihalache.

Hotelul de trei stele Green Business Forum, situat pe Str. Pictor Barbu Iscovescu, Sectorul 1 din Capitala, a fost avariat de o creanga care s-a izbit de fatada din sticla a unitatii de cazare.

Reprezentantii hotelului boutique nu au dorit sa comenteze incidentul.

Mai mult, dupa ce primarul Capitalei, Sorin Oprescu, anunta luni seara ca in parcuri se fac controale, pentru a se verifica starea arborilor, astfel incat acestia sa nu cada, in cazul unui vant puternic, in aceasta dimineata tramvaiele liniilor 1, 8, 11, 25 si troleibuzele 71, 93 si 96 din Capitala au fost blocate din cauza unor copaci rupti de vant care au cazut pe carosabil, scrie Mediafax.

Si circulatia la metrou a fost paralizata in aceasta dimineata intre Victoriei si Pipera. O garnitura de metrou este blocata in zona Pipera. In statiile de metrou Victoriei si Piata Unirii sute de persoane au asteptat minute in sir metroul in statie. De asemenea, probleme au mai fost si in depoul Berceni.

„Este o mica defectiune din cauza situatiei de afara, ploi abundente. La depoul Berceni avem o situatie la suprafata, trenurile ies la suprafata. Acolo s-a facut un scurt circuit si s-a defectat un tren”, a spus Aurel Radu, directorul Metrorex, la Digi24.

De asemenea, mai multe strazi din Capitala au fost inundate in urma ploii torentiale si zeci de copaci rupti de vantul puternic au cazut pe carosabil si pe masini, peste 20 de autovehicule fiind avariate.

In aceasta dimineata, purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti, Daniel Vasile, a declarat ca in ultimele 24 de ore echipele ISU au intervenit la 25 de incidente, dintre care 20 au fost caderi de arbori.

Mai mult, o femeie a fost ranita de un copac doborat de vant, marti dimineata, in zona Piata Presei Libere, aceasta fiind transportata la spital de un echipaj SMURD. Femeia, in varsta de 31 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral si, probabil, o fractura de femur. Aceasta este constienta si a fost preluata de un echipaj SMURD, fiind transportata la un spital pentru a primi ingrijiri medicale.

Capitala si judetele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Calarasi, Ialomita, Braila, Tulcea si Constanta sunt de luni, ora 21.00 pana miercuri, la ora 02.00, sub cod portocaliu de ploi, fiind prognozate precipitatii de pana la 80 de litri pe metru patrat.

In plus, in statiunile montane a inceput deja sa ninga puternic, la Poiana Brasov si in Brasov viscolind deja de minute bune la ora transmiterii acestei stiri.

Circulatie dificila din cauza zapezii

Circulatia rutiera este ingreunata in judetul Harghita, marti dimineata, din cauza ninsorii, zapada ajungand pana la cinci centimetri pe carosabil, iar pe DN 13 A, care face accesul in statiunea Harghita Bai, mai multi soferi au ramas cu masinile blocate in zapada.

In judetul Harghita a inceput sa ninga marti dimineata, in jurul orei 04.00, carosabilul fiind acoperit cu zapada intre 1 si 5 centimetri in pasurile si trecatorile de pe drumurile nationale din judet.

"Ninge viscolit pe DN13 A Miercurea Ciuc - Odorheiu Secuiesc, in zona Trecatorii Harghita, pe DN 13 B Miercurea Ciuc - Gheorghieni Praid, in Pasul Bucin, pe DN 12 A Miercurea Ciuc - Comanesti si pe DN 15 Toplita - Borsec, la Varful Creanga. In trecatori stratul de zapada depus pe carosabil variaza intre 1 si 3 centimetri, iar utilajele de deszapezire sunt deja pe drumurile nationale si imprastie material antiderapant. Acolo unde este cazul intervenim cu pluguri pentru degajarea zapezii de pe carosabil", a spus Romanescu, citat de Mediafax

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri