Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune ca proiectul privind exploatarea miniera de la Rosia Montana este anticonstitutional si nu va fi votat de Uniune, afirmand ca si comisia speciala infiintata este "total inutila si nu are cum sa aduca clarificari privind problemele de constitutionalitate", conform Mediafax.

Prezent la Arad pentru a participa la comemorarile de 6 octombrie din Parcul Reconcilierii Romano-Ungare, Kelemen Hunor a declarat, intr-o conferinta de presa, ca UDMR nu va vota proiectul privind exploarea aurului la Rosia Montana.

"Acest proiect are o problema uriasa de constitutionalitate. In intregime, proiectul este anticonstitutional (…) Vom vota impotriva proiectului", a spus Kelemen Hunor.

Presedintele UDMR a mentionat mai multe aspecte care ar fi neconstitutionale.

"In primul rand, nu e nevoie de o lege pentru o astfel de exploatare miniera. Nu ai dreptul constitutional sa dai o lege dedicata unei singure firme. Legea trebuie sa fie cu caracter general, nu cu caracter particular pentru o firma privata", a spus Kelemen Hunor.
Potrivit sursei citate, sunt probleme si cu exproprierile din perimetrul zonei de exploatare: "Nu poti sa faci expropriere pentru utilitate publica, pentru ca cine stabileste care este utilitatea publica, cand, de fapt, resursele sunt folosite si beneficiarii sunt cei care investesc, deci o firma privata".

Presedintele UDMR a mai afirmat ca in acest proiect sunt "vreo sase, sapte derogari de la alte legi in vigoare si care necesita anumite proceduri si avize".

"Nu poti stabili in lege ca trebuie sa primeasca firma aviz in termen rezonabil. Ce inseamna acest termen, o zi, un an, zece ani? O alta problema este ce face comisia aceea speciala, care credem ca este total inutila si nu are cum sa aduca clarificari privind problemele de constitutionalitate si de fond", a mai declarat Kelemen Hunor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri