Adrian Nastase se afla in drum spre arest, alaturi de avocat si fiul sau. Avocatul lui Adrian Nastase, Ion Cazacu, a declarat, luni, la resedinta clientului sau din Strada Zambaccian, ca il va insoti pe fostul premier la Politie. "In cateva minute dnul Adrian Nastase va merge cu mine", a spus Cazacu. El a mai precizat ca nu stie daca mandatul a fost emis, potrivit Mediafax.

"Nu stiu daca mandatul s-a emis, dar cu siguranta Tribunalul Bucuresti va emite mandatul"", a spus avocatul. In cazul in care nu se va prezenta de buna voie la Politie, fostul premier Adrian Nastase va fi ridicat de politisti care il vor duce fie la Arestul Central al Politiei Capitalei, fie direct la penitenciar, potrivit unor oficiali din Politia Capitalei.

Instanta suprema va trimite mandatul de executare a pedepsei la Politia Capitalei, iar politistii Biroului Urmariri il vor pune in executare, daca Adrian Nastase, condamnat la patru ani de inchisoare in dosarul Zambaccian, nu se va prezenta la unitatea de detentie sau la cea mai apropiata sectie de politie.

Astfel, doi reprezentanti ai Politiei Capitalei ar urma sa mearga, luni seara, la locuinta lui Adrian Nastase, unde, dupa ce ii vor prezenta mandatul, il incatusa si il vor prelua cu un autoturism al Politiei Capitalei. Daca pe mandaul emis de instanta este trecuta condamnare, fostul premier va fi dus direct la penitenciar.

Nastase ar urma sa fie incarcerat la Penitenciarul Rahova, intrucat acesta este locul de detentie in care sunt dusi condamnatii care au domiciliul in Bucuresti. Fostul premier a fost condamnat definitiv, luni, de instanta suprema, la patru ani de inchisoare cu executare pentru santaj si luare de mita, iar sotia sa, Dana, a primit o pedeapsa de trei ani de inchisoare cu suspendare, in dosarul Zambaccian.

Completul de cinci judecatori al instantei supreme l-a condamnat pe Adrian Nastase la patru ani de inchisoare pentru luare de mita in forma continuata si la trei ani de inchisoare pentru santaj. Instanta a dispus contopirea pedepselor, urmand ca Adrian Nastase sa o execute pe cea mai grea, de patru ani de inchisoare.

Instanta l-a mai condamnat pe Adrian Nastase la cinci ani interzicerea unor drepturi, dupa executarea pedepsei cu inchisoarea, respectiv: dreptul de a alege si de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice; dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat; dreptul de a ocupa o functie sau de a desfasura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru savarsirea infractiunii.

Dana Nastase a fost condamnata la trei ani de inchisoare pentru "participatie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamala", instanta dispunand suspendarea executarii pedepsei pe un termen de incercare de opt ani.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri