26 Martie 2014

Cauti un loc de munca? Peste 3.400 de joburi te asteapta la un targ din Capitala



Cine isi cauta un loc de munca poate cantari ofertele a 100 de companii care vin cu peste 3.400 de joburi la cel mai mare targ de profil, Angajatori de Top, organizat pe 4-5 aprilie, la Sala Palatului din Bucuresti.

Cele mai multe locuri de munca sunt disponibile in IT (36%), Outsourcing (13%), FMCG (11%), Inginerie (10%), Financiar - bancar (6%), Audit si Consultanta (5%) si Telecom, Retail, Constructii, Educational, Farmaceutic, Transport si Logistica.

In plus, 42% dintre joburile disponibile la cea de-a 16-a editie a targului sunt pentru candidatii cu pana la un an de experienta, 26% pentru tineri intre 1-3 ani de experienta si 32% pentru candidati cu peste 3 ani experienta.

Mai mult, tinerii vor putea aplica la peste 20 programe de internship & trainee. Asa ca studentii si absolventii pot aplica pentru aceste programe la companii ca McDonald’s, Coca-Cola HBC Romania, P&G, Microchip Technology, ProCredit Bank, Grupul Renault Romania, Microsoft, Mega Image, Endava, BRD-Groupe Société Générale, Unilever, JTI Romania, HP, Genpact, Intel, IBM, Electronic Arts, BCR si Vodafone Romania.

Pentru pozitiile deschise in cadrul evenimentului Angajatori de Top, procesul de recrutare este format, in medie, din 4 etape: screeningul CV-urilor, urmata de un interviu telefonic, o serie de interviuri individuale sau de grup cu recruiterii companiei sau cu managerul direct, urmate in final, de un interviu pentru prezentarea ofertei de angajare. La cea de-a 16-a editie a targului sunt asteptati 15.000 de vizitatori.



Citeste si