22 Aprilie 2014

Bilantul inundatiilor: 86 de sate si comune, afectate de inundatiile din ultimele doua zile



Un numar de 86 de sate si comune au fost inundate si 248 de persoane au fost evacuate, sambata si duminica, in judetele aflate sub avertizari hidrologice, a declarat, luni, ministrul Afacerilor Interne si vicepremierul Gabriel Oprea.

Potrivit lui Oprea, sambata si duminica, angajatii MAI au intervenit in 2.216 situatii de urgenta, dintre care 176 in judetele afectate de inundatii. Totodata, din cele 1.663 de misiuni pentru asistenta medicala, 372 au fost efectuate in judetele afectate de inundatii. Oprea a mai precizat ca 188 de actiuni ale angajatilor MAI au vizat evacuarea apei din locuinte si gospodarii, 14 - consolidarea unor diguri de aparare si patru - alimentarea cu peste 3.200 de litri de apa potabila.

"Structurile Ministerului Afacerilor Interne, alaturi de prefecti si membrii comitetelor judetene si locale, precum si serviciile voluntare pentru situatii de urgenta trebuie sa continue si continua sa actioneze la acesta ora pentru inlaturarea fenomenelor meteo-hidrologice, in special in judetele aflate sub cod rosu - Teleorman, Ialomita si Prahova - si cod portocaliu - Ilfov, Olt, Dambovita, Giurgiu", a declarat Oprea, conform Mediafax.

Viceprim-ministrul s-a referit si la "un aspect despre care s-a tot vorbit in ultimele doua zile, acela al retinerii manifestate de unii cetateni de raspunde ca atare la recomandarea autoritatilor de a parasi locuintele din localitatile inundate". "Putem intelege ca fiind in preajma sarbatorilor de Paste, oamenilor le vine greu sa-si abandoneze locuintele, bunurile si ceea ce fiecare si-a pregatit pentru aceste zile. Insa, intotdeauna, viata trebuie sa fie pe primul loc. Asa intelegem noi, autoritatile, asa ar trebui sa inteleaga si cetatenii", a declarat Gabriel Oprea.

In toata tara, sambata si duminica, au fost derulate 555 de actiuni de cautare si salvare a unor persoane aflate in pericol si a unor animale si bunuri, a mai spus ministrul Afacerilor Interne. Angajatii MAI au intervenit si in stingerea a 101 incendii si in cazul a sase alunecari de teren, iar aeronavele MAI au efectuat 20 de misiuni umanitare.



Citeste si