Cinci persoane au fost retinute in urma unor perchezitii la magazine si carmangerii din Capitala, intr-un dosar in care se fac cercetari pentru evaziune prin vanzarea la negru a unor cantitati de carne care trebuiau sa ajunga la hipermarketuri, prejudiciul produs fiind de 1,5 milioane euro.

Politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor Sector 6 au facut, marti seara, sapte perchezitii si au pus in aplicare 15 mandate de aducere, intr-un dosar de evaziune fiscala in care sunt vizati soferi ai unei firme de transport si angajati ai unei retele de hipermarketuri din Capitala, scrie Mediafax.

Cele 15 persoane au fost audiate de anchetatori in noaptea de marti spre miercuri, cinci dintre acestea fiind retinute, iar in cazul altor patru fiind luata masura controlului judiciar, au declarat pentru Mediafax oficiali din Politia Capitalei.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, reprezentanti ai unei firme de transport care ducea carne la o retea de supermarketuri ar fi facut o intelegere cu angajatii magazinelor si le-ar fi predat la livrare doar 75 la suta din marfa. Restul de 25 la suta din cantitatea de carne care trebuia livrata ramanea in masinile de transport si era vanduta la un pret mai bun altor clienti.

In acest fel, reteaua de hipermarketuri ar fi fost prejudiciata cu peste un milion de euro, iar bugetul de stat cu 400.000 de euro, ca urmare a evaziunii fiscale produse prin vanzarea carnii la negru, potrivit unor oficiali din Politia Capitalei.

Cercetarile in aceasta cauza au inceput dupa ce patronul firmei de distributie a carnii a anuntat politia ca are suspiciuni legate de comiterea unei infractiuni.

Potrivit anchetatorilor, cel care coordona gruparea era chiar patronul societatii de transport.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri