Premierul Victor Ponta a spus ca interpretarea Curtii de Conturi cu privire la amnistie este gresita, precizand ca institutia s-a trezit acum ca 12.000 de mame de acum 4-6 ani trebuie sa dea niste bani inapoi, pentru neregului comise de functionari.

"Curtea de Conturi s-a trezit acum ca 12.000 de mame de acum 4-5-6 ani trebuie sa dea niste bani inapoi. Mie mi se pare ca este o interpretare gresita a Curtii de Conturi, dar bineinteles nu am voie, ei nu sunt in subordinea mea", a spus Ponta, potrivit Mediafax.

El a precizat ca si pentru astfel de cazuri va fi aplicat proiectul de lege privind amnistia, prin care sa fie eliminata obligatia restituirii acestor sume, rezultate din nereguli comise de functionari. "c Daca s-au facut asemenea greseli, cred ca nu poti sa vii dupa atatia ani si sa le ceri oamenilor sa dea banii inapoi", a adaugat Ponta.

Premierul a aratat ca situatia acestor mame vor fi tratate similar pensionarilor care la randul lor vor beneficia de amnistie fiscala. Tot vineri, premierul Ponta a precizat ca Legea privind amnistia, care urmeaza sa fie redactata de Ministerul Muncii, va fi aplicata pentru acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin, pensii sau indemnizatii pentru mame si sunt obligate acum, din cauza unor erori administrative, sa restituie bani, Ponta precizand ca este o amnistie fiscala, nu penala.

"In proiectul de lege se va spune foarte clar: ce nereguli s-au facut pana la ziua adoptarii legii intra sub amnistie, cine greseste de acum incolo plateste. Sub incidenta legii vor intra toate acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin - fie pensii, fie cum au fost indemnizatiile pentru mame - in care, din erori - vorbesc de partea administrativa, partea penala nu intra la Guvern - trebuie sa dea niste bani inapoi", a spus Ponta.

Intrebat de presa daca pensionarii vor beneficia de amnistie indiferent daca au dat mita sau nu pentru a primi pensii, Ponta a precizat ca nu trebuie facuta o confuzie intre amnistia fiscala si cea penala.

Joi, premierul Ponta a anuntat ca Guvernul va aproba un proiect de lege pentru amnistia pensionarilor care trebuie sa returneze statului o parte din banii incasati anterior, Ponta cerand ministrului Muncii sa elaboreze un astfel de act pentru a nu se mai ajunge in situatia in care acestia sa se sinucida si spunand ca acesti pensionari "probabil au gresit", dar nu au facut-o "pentru a se imbogati".

In ultimele zile au fost relatate cazuri de pensionari care s-au sinucis de teama ca vor fi obligati sa dea inapoi banii pe care ii primisera ilegal timp de cativa ani. Astfel, in ultima luna, cinci batrani s-au sinucis, speriati ca vor ajunge dupa gratii, din cauza anchetei Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) in dosarul pensiilor falsificate. In acelasi timp, mai multi medici, acuzati ca au eliberat ilegal decizii de pensionare, au fost trimisi in judecata pentru luare de mita.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri