Numarul locurilor de munca a scazut in trimestrul al doilea cu 1.800, la 36.400 de posturi vacante, fata de trimestrul anterior, dar cu 6.300 mai multe comparativ cu perioada similara a anului trecut, peste o treime revenind sectorului bugetar, iar 29% industriei prelucratoare, potrivit INS.

Rata locurilor de munca vacante a fost de 0,84% in al doilea trimestru al anului, in scadere cu 0,06 puncte procentuale fata de trimestrul precedent, insa a crescut cu 0,14 puncte fata de aceeasi perioada a anului trecut, arata datele Institutului National de Statistica (INS).

Cele mai mari rate ale locurilor de munca vacante s-au inregistrat in alte activitati de servicii (2,53%) si in administratia publica (2,43%). Sectorul bugetar a avut disponibile cele mai multe job-uri, cu 5.900 locuri in administratia publica, 4.500 in sanatate si asistenta sociala si 2.400 in invatamant. Industria prelucratoare a consemnat 29% din totalul posturilor vacante, respectiv 10.500 de locuri, iar cele mai putine job-uri s-au regasit in industria extractiva - 10 locuri, si in productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat - 10 locuri.

Cele mai semnificative scaderi ale ratei locurilor de munca vacante s-au produs, fata de trimestrul precedent, in industria extractiva (-0,36 puncte procentuale) si in constructii (-0,19 puncte). Pe de alta parte, cele mai relevante cresteri le-au inregistrat activitatile de hoteluri si restaurante (+0,16 puncte), urmate de cele de distributia apei, salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare si intermedieri financiare si asigurari (+0,08 puncte pentru fiecare in parte), potrivit Mediafax.

Numarul locurilor disponibile s-au redus cu 0,5 puncte in activitatile de constructii si cu 0,4 puncte in cele de comert, usoare cresteri fiind inregistrate in hoteluri si restaurante, de 0,2 puncte. Comparativ cu acelasi trimestru al anului anterior, atat rata, cat si numarul locurilor de munca vacante au inregistrat scaderi relavante in activitatile de spectacole, culturale si recreative (-2,25 puncte, respectiv -1.100 locuri vacante), dar si in cele de distributie a apei, salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare (-0,39 puncte, respectiv -300 locuri vacante).

Cele mai importante momente...

Pe de alta parte, in invatamant si administratie publica au fost consemnate cate 2.000 de locuri vacante in plus. Cea mai mare cerere de forta de munca salariata exprimata de angajatori atat prin intermediul ratei, cat si a locurilor de munca vacante a fost in trimestrul al doilea pentru ocupatiile de specialisti in diverse domenii de activitate, cu rata de 1,17% si 11.000 de locuri disponibile.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Social »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Romanii s-au batut pe joburi de "client misterios" in noiembrie