Procurorii DNA Constanta au deschis un dosar penal legat de modul in care Consiliul Judetean Constanta a achizitionat, in 2013, elicopterul trecut ulterior la SMURD si prabusit, luni, in lacul Siutghiol, au declarat, oficiali din DNA, citati de Mediafax.

In dosar exista suspiciunea savarsirii unor fapte de abuz in serviciu in urma carora s-a obtinut si foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul. Potrivit surselor citate, s-a declansat urmarirea penala fata de fapta, "pentru a se clarifica aspecte referitoare la modalitatea de achizitionare, in cursul anului 2013, a unui elicopter echipat pentru zboruri medicale, de catre Consiliul Judetean Constanta precum si cu privire la legalitatea si continutul contractului pentru servicii de operare a elicopterului respectiv ce ar fi fost incheiate intre CJ Constanta cu o firma privata anterior predarii acestui elicopter catre Inspectoratul General al Aviatiei din cadrul MAI".

Dosarul penal a fost deschis ca urmare a unui material publicat de Centrul de Investigatii Media, potrivit caruia "Consiliul Judetean Constanta a irosit cinci milioane de euro pentru cumpararea si operarea unui elicopter medical care nu a fost folosit la nicio interventie de urgenta, desi a facut aproape 600 de zboruri".

"In primavara anului trecut, Consiliul Judetean Constanta a cumparat un elicopter medicalizat in cadrul unui proiect finantat din bani europeni. Desi i s-a cerut oficial sa-l introduca in sistemul SMURD, in beneficiul constantenilor si respectand toate cerintele proiectului european, presedintele de atunci al Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, in prezent arestat, a respins oferta ca aparatul sa fie modernizat si operat gratuit de Inspectoratul General de Aviatie al MAI in cadrul flotei SMURD, preferand sa acorde un contract de 800.000 de euro pentru servicii de operare catre compania privata constanteana Romanian Air Services, cu baza la Tuzla. Conform unor documente obtinute de Centrul de Investigatii Media, elicopterul nu a facut, intr-un an si jumatate, nici macar un singur zbor medical", s-a scris in materialul respectiv.

Elicopterul SMURD, prabusit in lacul Siutghiol

Elicopterul s-a prabusit luni in lacul Siutghiol din Constanta, accident in urma caruia au murit toate cele patru persoane aflate in aparatul de zbor. Aflat in dotarea SMURD, aparatul de zbor transportase un pacient cu embolie pulmonara de la Tulcea la Spitalul Judetean din Constanta si se intorcea de la Aeroportul "Mihail Kogalniceanu", unde alimentase cu combustibil.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a facut, marti, precizari despre aparatul de zbor, de la achizitionarea lui de catre Consiliul Judetean (CJ) Constanta. "(elicopterul - n.r.) era in serviciu din iunie 2013, fiind achizitionat de catre Consiliul Judetean Constanta in cadrul Proiectului Transfrontalier cu finantare europeana 'Equipment to Save Our Lives', in cadrul Programul Operational comun Romania-Bulgaria 2007-2013. Aeronava era in exploatare in cadrul Inspectoratului General de Aviatie al Ministerului Afacerilor Interne din 6 noiembrie 2014 si realizase 188 ore de zbor", a precizat purtatorul de cuvant al MAI, Monica Dajbog.

La 6 noiembrie 2014, elicopterul a fost predat de CJ Constanta Inspectoratului General de Aviatie (IGAv), iar inspectia pentru inmatricularea aeronavei a avut loc, potrivit MAI, in aceeasi zi, la sediul Eurocopter Romania. "In 25 noiembrie 2014, aeronava a fost receptionata la sol si in zbor de catre o comisie a IGAv, aeronava functionand normal. In aceeasi zi, elicopterul s-a deplasat in zbor la Punctul de Operare Aero-medicala Constanta", a mai spus Dajbog.

Oficialul MAI a mai precizat ca elicopterul nu indeplinea conditiile tehnice pentru a opera pe mare, nefiind dotat cu pilot automat si baliza pentru semnalizare in caz de accident aviatic pe mare, ceea ce facea inutila utilizarea flotoarelor.Presedintele Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, l-a acuzat, marti, pe secretarul de stat din MAI Raed Arafat ca a schimbat destinatia elicopterului, care a fost preluat de SMURD fara acceptul sau, el sustinand ca la preluare elicopterul avea folotoare, iar acum nu mai are.

Constantinescu a mai spus ca acest elicopter a fost achizitionat de Consiliul Judetean in 2013, prin Programul Transfrontalier Romania-Bulgaria, iar destinatia lui era sa salveze vieti omenesti din Romania si Bulgaria, conform programului transfrontalier.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri