Principala grija a romanilor in 2014 a fost lipsa locurilor de munca, insa peste 50% dintre acestia cred ca lucrurile merg intr-o directie buna si tot atatia cred ca 2015 va fi un an mai bun, conform unui raport IRES.

Mai mult de jumatate dintre cei chestionati (52%) considera ca in tara lucrurile merg intr-o directie buna, in timp ce 38% considera ca directia este gresita, 8% nu stiu, iar 2% nu au raspuns intrebarii "Credeti ca in Romania lucrurile merg intr-o directie buna sau intr-o directie gresita?". La acest moment, insa, 47% dintre romani se declara "nu prea multumiti" de felul in care traiesc, in general, iar 31% sunt "destul de multumiti", in timp ce 3 % sunt foarte multumiti, noteaza Mediafax.

Conform raportului, 44% dintre subiecti cred ca peste un an vor trai mai bine, in timp ce 33% cred ca vor trai la fel, iar 17% cred ca vor trai mai prost. 2014 este considerat de 31% mai bun decat precedentul, aproape egal (30%) fiind procentul celor care in considera mai prost, iar pentru 36% ambii ani sunt la fel. In ceea ce priveste anul 2015, mai mult de jumatate dintre cei chestionati (58%), cred ca va fi mai bun, 28% cred ca va fi la fel, iar procentul celor care se asteapta la un an mai prost este de 9%.

Cea mai mare grija a romanilor in 2014 a fost lipsa locurilor de munca, un sfert dintre cei intervievati declarandu-se preocpati de acest subiect. Criza politica si frica de boala au reprezentat fiecare preocuparea a 15% dintre romani, urmate de cresterea preturilor (13%), nesiguranta locului de munca (10%), reducerea veniturilor (7%), lipsa de perspectiva (6%), singuratatea (3%), lipsa banilor (2%), starea precara a sanatatii 1%. Cerecetarea a fost realizata in perioada 18-19 decembrie, pe un esantion multistratificat, probabilist, de 1.147 de subiecti cu varsta peste 18 ani. Eroarea maxima tolerata este de +/- 2,9%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri