Circulatia trenurilor de pasageri se desfasoara in conditii de iarna, informeaza CFR Calatori, iar in judetele aflate sub avertizari de cod portocaliu si cod rosu – Prahova, Ialomita, Constanta, si respectiv Vrancea, Braila si Buzau - exista posibilitatea anularii unor trenuri, in special pe sectiile feroviare Faurei – Galati, Galati - Constanta si Ploiesti - Urziceni, informeaza DIGI 24.

In acest moment, sapte trenuri Regio si doua trenuri InterRegio au fost anulate pe sectiile de mai sus, potrivit CFR Calatori. Totodata, trei trenuri in care se afla aproximativ 470 de persoane sunt blocate in Braila. Este vorba despre trenuri InterRegio care au plecat de la Galati la Braila si care sunt blocate la jumatatea distantei.

Judetele Buzau, Vrancea si vestul judetului Braila vor fi sub cod rosu de ninsoare si vant, luni, de la ora 8.30 pana la 13.00, potrivit Administratiei Nationale de Meteorologie, care a trimis avertismente si pentru alte judete din tara. In aceste zone se vor semnala intensificari ale vantului cu rafale de peste 85 - 90 km/h, ninsoare abundenta, puternic viscolita si troienita si vizibilitate redusa spre zero, scrie Mediafax.

Meteorologii au emis, luni dimineata, o noua avertizare de cod portocaliu, valabila pentru judetele Buzau, Vrancea, Braila, Tulcea, Ialomita, Galati, Vaslui, Bacau si Prahova, pana luni la ora 18.00. Tot pana atunci, sunt sub cod galben de ninsori, viscol, precipitatii mixte si polei Capitala si 15 judete, respectiv Constanta, Calarasi, Giurgiu, Ilfov, Dambovita, Brasov, Covasna, Harghita, nord-estul Muresului, Bistrita - Nasaud, Maramures, Suceava, Neamt, Iasi si Botosani.

Astfel, in Moldova, in cea mai mare parte a Munteniei, precum si in zona Carpatilor Orientali si estul Carpatilor Meridionali va ninge viscolit. In Dobrogea precipitatiile vor fi mixte in primele ore ale intervalului si izolat se va produce polei, apoi se vor transforma treptat in ninsoare. In aceste regiuni viteza vantului la rafala va depasi 55 - 65 km/h.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri