30 Martie 2015

ICR vrea sa cumpere bilete de avion de 900.000 de euro



Institutul Cultural Roman (ICR) vrea sa cumpere bilete de avion, pentru transport aerian intern si international, cu o valoare estimata intre 300.000 si 900.000 de euro fara TVA, "necesare desfasurarii in bune conditii a programelor culturale derulate de ICR in tara si in strainatate".

Aceste servicii de transport aerian intern si international vor fi achizitionate de ICR prin incheierea unui acord-cadru cu maxim cinci agenti economici. Durata acordului-cadru va fi de 24 de luni de la data incheierii sale, iar valoarea estimata fara TVA a acestuia este intre 300.000 si 900.000 de euro. Finantarea va fi asigurata din fonduri bugetare, potrivit unui anunt publicat vineri pe site-ul e-licitatie.ro, potrivit Mediafax.

Astfel, ICR va incheia un acord-cadru pe o perioada de 24 luni, in urma aplicarii procedurii de licitatie deschisa, "cu minim 3 - maxim 5 operatori economici, lansand ulterior, prin reluarea competitiei intre operatorii economici semnatari ai acordului-cadru, comenzi subsecvente de servicii pentru destinatiile/clasele/duratele deplasarilor solicitate de catre autoritatea contractanta".

Atribuirea comenzilor subsecvente se va realiza prin reluarea competitiei saptamanal sau ori de cate ori apare necesitatea organizarii unor deplasari interne si internationale ce urmeaza sa fie efectuate de catre salariatii, colaboratorii si invitatii ICR pe diverse destinatii.

Comenzile subsecvente vor fi atribuite prin reluarea competitiei intre operatorii economici semnatari ai acordului-cadru, iar criteriul de atribuire va fi pretul cel mai scazut pentru fiecare bilet solicitat.

Valoarea estimata a unui singur contract subsecvent/ comenzi subsecvente este de 30.000 de euro fara TVA, respectiv 135.000 de lei fara TVA, calculati la un curs mediu de 4,5 lei pentru un euro. Suma reprezinta contravaloarea unui numar de 50 de bilete pe diferite destinatii interne si/sau internationale.

Cantitatile estimate a fi solicitate pe durata intregului acord-cadru sunt intre 300 si 2.500 de bilete, se mai arata in anuntul citat. Termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 12 mai, ora 11.00. Ofertele vor fi deschise in aceeasi zi, de la ora 14:00, la sediul Institutului Cultural Roman.



Citeste si