Presedintele Klaus Iohannis isi va lansa noua carte, "Primul pas", pe 23 mai, de la ora 15.00, la Salonul International de Carte Bookfest 2015, potrivit unui comunicat remis de Asociatia Editorilor din Romania (AER).

Dupa succesul volumului de debut "Pas cu pas", vandut in doar cateva luni in peste 130.000 de exemplare, presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, isi lanseaza in cadrul Bookfest, care se va desfasura in perioada 20-24 mai, la complexul Romexpo din Bucuresti, "Primul pas", carte aflata in acest moment in pregatire la editura Curtea Veche Publishing, scrie Mediafax.

Astfel, sambata, 23 mai, la ora 15.00, publicul Bookfest va avea ocazia sa afle de la presedintele Romaniei cum a trait principalele momente ale campaniei prezidentiale de anul trecut si primele zile ale mandatului. Presedintele Iohannis le dedica aceasta carte "celor peste 6 milioane de romani care au crezut in acest mod nou de a face politica".

"Campania din 2014 a avut o dinamica foarte atipica si a fost minata de cateva abuzuri si scandaluri care au eclipsat temele demne de a fi discutate intr-un astfel de interval. (…) Cred ca analizarea acestor derapaje, fie ele legislative sau de comportament, ne poate face pe toti mai atenti la ceea ce inseamna valori democratice, integritate si, nu in ultimul rand, respect pentru adversar. Pentru toate aceste motive, dar mai ales pentru deschiderea nebanuita pe care au demonstrat-o in noiembrie 2014, cartea «Primul pas» le este dedicata celor peste 6 milioane de romani care au crezut in acest mod nou de a face politica si mi-au dat voturile lor", spune Klaus Iohannis in introducerea volumului "Primul pas".

Pe de alta parte, potrivit comunicatului, "intr-una din rarele sale iesiri publice", consilierul prezidential Dan Mihalache va merge vineri, 22 mai, sa discute cu jurnalistul Rares Bogdan despre "Romania - intre lucrul bine facut si marea unire", volum publicat de Alexandru Radu si Daniel Buti, la editura Pro Universitaria. Cartea se doreste o evaluare analitica a programelor si comportamentelor electorale care s-au infruntat in toamna anului trecut in finala prezidentiala, cel al actualului presedinte Klaus Iohannis si cel al premierului Victor Ponta.

La randul sau, Adriana Saftoiu, fost consilier prezidential in primul mandat prezidential al lui Traian Basescu, in perioada decembrie 2004 - martie 2007, este autoarea volumului "Cronica de Cotroceni", publicat de editura Polirom, si care va fi lansat tot sambata, 23 mai, la Bookfest. Scrisa "cu un spirit de revolta bine temperat", cartea Adrianei Saftoiu contine cateva dezvaluiri despre personajele de la nivel inalt cu care autoarea s-a intersectat in acea perioada. "Adriana Saftoiu a colaborat indeaproape cu Traian Basescu inca de cand fostul presedinte conducea Partidul Democrat, iar plecarea ei intempestiva de la Palatul Cotroceni a fost legata la vremea respectiva de nominalizarea ratata a fostului sau sot, Claudiu Saftoiu, la conducerea Serviciului de Informatii Externe", se mai spune in comunicat.

Pe de alta parte, la Bookfest, Editura Polirom va mai lansa sambata, 23 mai, in prezenta lui Horia Roman-Patapievici si a istoricului Adrian Cioflanca, si volumul "Securitatea si vanzarea evreilor. Istoria acordurilor secrete dintre Romania si Israel", de Radu Ioanid, "o relatare frusta a modului grotesc in care regimul ceausist a tranzactionat vietile etnicilor evrei si nu numai". "Conducerea Romaniei comuniste nu s-a multumit doar cu bani in schimbul emigrantilor si a ajuns chiar la ideea de troc - evrei contra porci, vite si ovine", spune in prefata lucrarii Paul Shapiro, director al Centrului de Studii Avansate in cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Statele Unite.

Pentru iubitorii teatrului de revista, editura ALL a pregatit tot pentru 23 mai o lansare a lui Aurel Storin, "Stela Popescu si Alexandru Arsinel. O pereche fara pereche", in prezenta celor doi indragiti actori de comedie, dar si a actorilor de la Teatrul "Constantin Tanase". Pe de alta parte, analistul Emil Hurezeanu va merge duminica, 24 mai, la Bookfest, in standul editurii Corint, pentru a vorbi despre volumul "ISIS-califatul terorii. Cine sunt si ce vor militiile islamiste care ameninta lumea", de Lauretta Napoleoni. Tot la editura Corint, istoricul Marius Oprea va prezenta o alta carte pe o tema la fel de actuala, "Rusia explodeaza. Planul secret pentru resuscitarea KGB-ului" de Yuri Felshtinsky.

Accesul la Bookfest si la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit. Programul de vizitare va fi urmatorul: miercuri, 20 mai (intre orele 10:00-20:00); joi, 21 mai (10:00-20:00); vineri, 22 mai (10:00-21:00); sambata, 23 mai (10:00-21:00); duminica, 24 mai (10:00-20:00). Salonul International de Carte Bookfest 2015 este organizat de Asociatia Editorilor din Romania, sub egida Federatiei Editorilor din Romania si cu sprijinul Centrului Ceh din Bucuresti.

Bookfest este un proiect co-finantat de Ministerul Culturii si realizat cu sprijinul Bursei de Valori Bucuresti si XTB. Ajuns la a X-a editie, Bookfest este unul dintre cele mai importante saloane de carte din Romania. La editia precedenta, circa 100.000 de vizitatori au trecut pe la Salonul International de Carte Bookfest, luand parte la peste 300 de evenimente (lansari, dezbateri, colocvii, concerte, evenimente pentru copii, proiectii cinematografice si evenimente interactive). Invitat de onoare a fost atunci Polonia.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri