Presedintele rus Vladimir Putin dezvaluie, intr-un articol publicat joi de revista "Russki Pioner", amanunte din viata parintilor sai in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, evocand atat rana tatalui sau, cat si moartea fratelui mai mare, relateaza agentia Sputnik in pagina electronica, conform Mediafax.

"Tatalui meu nu ii placea sa evoce acest subiect. Cu toate acestea, atunci cand adultii se adunau pentru a schimba amintiri, eu eram mereu acolo ca sa-i ascult. Anume din aceste discutii am obtinut informatii despre razboi, despre ceea ce s-a intamplat cu familia mea", scrie presedintele rus intr-un articol intitulat "Viata este un lucru simplu si crud".

Potrivit lui Putin, tatal sau a facut serviciul militar ca simplu matelot in fortele submarine, la Sevastopol, in Crimeea. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, el a fost ranit la un picior. "Tata mi-a spus ca rana era grava. El a avut toata viata schije in picior, pe care nu si le-a scos niciodata. Piciorul il durea, insa medicul a preferat sa nu-i atinga micile fragmente pentru a nu-i distruge osul. Multumesc lui Dumnezeu pentru ca amputarea a fost evitata", dezvaluie liderul de la Kremlin.

Fratele meu mai mare a murit cand tata era pe front, continua Putin. El a fost separat de mama pentru a fi plasat intr-un centru de primire in vederea evacuarii, adauga presedintele rus.

"Anume acolo a murit dupa ce a contractat difterie. A fost o adevarata tragedie pentru familia mea. Sunt un copil nascut tarziu. Mama m-a nascut la varsta de 41 de ani", recunoaste Putin.
In opinia presedintelui rus, nu exista nici macar o singura familie care sa nu fi pierdut cate un membru in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri