Agentia Nationala a Functionarilor Publici (ANFP) va organiza, pe 3 septembrie, un concurs de recrutare pentru ocuparea functiei publice vacante de director general al Centrului National al Cinematografiei, care a fost condus pana in prezent de Anca Mitran, din postura de director general interimar.

Evaluarea candidatilor se va face printr-un examen scris, organizat pe 3 septembrie, de la ora 10.00, la sediul din Bucuresti al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, potrivit unui anunt din 3 august al ANFP. Dosarele de inscriere la concurs pot fi depuse la sediul ANFP in termen de 20 zile de la data publicarii anuntului in Monitorul Oficial, partea a III-a, scrie Mediafax.

Candidatii trebuie sa indeplineasca conditiile generale in privinta functiilor de conducere prevazute de Legea numarul 188 din 1999 privind Statutul functionarilor publici. De asemenea, cei interesati de conducerea Centrului National al Cinematografiei trebuie sa aiba studii universitare de licenta absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de lunga durata, absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta. De asemenea, candidatii trebuie sa aiba vechime in specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice de minimum 3 ani.

Pentru acest concurs, dosarele candidatilor trebuie sa includa mai multe documente, intre care: copia actului de identitate; formularul de inscriere, conform anexei nr. 3 la H.G. nr. 611/2008, modificata; copiile diplomelor de studii si ale altor acte care atesta efectuarea unor specializari; copia carnetului de munca sau, dupa caz, adeverinta care sa ateste vechimea in munca si, dupa caz, in specialitate.

De asemenea, candidatii trebuie sa depuna cazierul judiciar (acesta poate fi inlocuit cu o declaratie pe proprie raspundere, cu obligatia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfasurarii concursului, dar nu mai tarziu de 5 zile lucratoare de la data la care a fost declarat admis in urma selectiei dosarelor, sub sanctiunea neemiterii actului administrativ de numire), dar si o adeverinta care sa ateste starea de sanatate corespunzatoare si o declaratie pe propria raspundere sau adeverinta care sa ateste ca nu a desfasurat activitati de politie politica.

Incepand din august 2014, Centrul National al Cinematografiei (CNC) a fost condus de Anca Mitran, din postura de director general interimar. Aceasta a fost numita la conducerea CNC pe 25 august 2014, printr-un ordin al ministrului Culturii de la momentul respectiv, Kelemen Hunor. Pana la preluarea conducerii CNC, Anca Mitran a fost director al Arhivei Nationale de Film (ANF).

Mitran a fost suspendata din functia de director al Arhivei Nationale de Filme pe perioada in care ocupa functia de director general interimar al Centrului National al Cinematografiei, aceasta putand sa isi reia atributiile de director al ANF la incheierea mandatului la CNC. Inainte de Anca Mitran, Centrul National al Cinematografiei a fost condus de Mihai Ioan Kogalniceanu. Acesta a fost numit director general interimar al Centrului National al Cinematografiei in mai 2013, in locul fostului director general al CNC Eugen Serbanescu.

Cu o luna inainte, in aprilie 2013, Guvernul a decis sa il numeasca la conducerea consulatului din Bologna, in locul lui Eugen Pineta, pe Eugen Serbanescu, director general al Centrului National al Cinematografiei. Eugen Serbanescu ocupa functia de director general al CNC din 2006, dupa ce a castigat un concurs organizat in acest sens de Agentia Nationala a Functionarilor Publici.Centrul National al Cinematografiei este o institutie cu personalitate juridica, aflata in subordinea Ministerului Culturii.

Sursa foto: Pelicule/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri