In centrul Capitalei, chiar in apropierea kilometrului 0, a fost deschisa de cateva luni o ceainarie, Fitoceainaria Santhe, care, pe langa faptul ca a asigurat locuri de munca pentru persoane defavorizate, a devenit locul in care bucuriile au pret fix, de opt lei, iar oamenii fara posibilitati le primesc gratis.
Fitoceainaria Santhe, deschisa de cateva luni de Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti (DGASMB), a aparut din dorinta de a asigura locuri de munca pentru persoane carora nu li se mai dadeau sanse prea mari pe piata muncii. Si-a atins rapid acest scop, pentru ca oricine intra acolo este servit cu amabilitate, exact cum prevad manualele, de cele doua doamne trecute de 45 de ani pe care toti angajatorii evitau sa le angajeze, de femeia care isi creste singura cei doi copii mici si care nu poate lucra decat in prima parte a zilei, de tanarul care si-a petrecut copilaria intr-un centru sau de un altul care are mici dizabilitati.
Dincolo de faptul ca ceainaria poate concura fara probleme cu orice local de profil din Bucuresti, toate produsele achizitionate au acelasi pret, respectiv opt lei, indiferent ca vrei sa bei un ceai, o cafea sau o limonada, sau daca vrei sa incerci torturile si prajiturile facute de alte persoane defavorizate, in cadrul unei alte afaceri de economie sociala, firma de catering si de cofetarie 292 Catering, denumita astfel dupa Legea 292 a asistentei sociale, potrivit Mediafax.
Citeste si:
De o saptamana, Fitoceanaria Santhe a preluat conceptul "cafea in astepare". Ideea i-a venit directorului DGASMB, Cosmina Simiean-Nicolescu, dupa ce angajatii din ceainarie s-au confruntat de mai multe ori cu persoane varstnice sau oameni ai strazii care deschideau usa si se opreau in prag, pentru ca nu aveau bani sa achizitioneze ceva.
"Programul «Cafea in asteptare» este un program care a inceput in Romania de cativa ani. El, initial, a plecat din Italia, din Napoli, unde a fost inventat un sistem prin care atunci cand iti comanzi intr-un local public o cafea, o limonada, un suc sau o apa, poti sa platesti inca un produs de acelasi fel, mentionand ca produsul tau va ramane in asteptare. Acest lucru inseamna ca orice persoana care intra in localul respectiv poate sa beneficieze gratuit de acel produs pe care tu l-ai platit. Cel mai probabil, nu vei cunoaste niciodata persoana care consuma cafeaua pe care tu ai platit-o, insa este un gest dragut pe care il poti face pentru seamanul tau. Nu este vorba aici despre faptul ca acea cafea poate fi bauta de, sa zicem, persoane defavorizate.
Citeste si:
Oricaruia dintre noi ni se poate intampla in anumite momente ale existentei noastre sa ramanem fara bani de o cafea. Ea nu este un produs de stricta necesitate, dar totusi ne face placere sa o bem si atunci putem incerca in multe localuri din Bucuresti, inclusiv in ceainaria Santhe, sa intrebam daca exista o cafea in asteptare, care sa fi fost platita de altcineva si care isi asteapta bautorul. Noi incercam sa afisam si sa facem public in fiecare zi numarul de cafele pe care le avem in asteptare. Cafeaua este termenul generic, fie ca este vorba de o limonada, de o prajiturica sau de un alt produs de tip cafenea", a explicat directorul DGASMB, incurajand oamenii sa intre si sa ceara daca sunt in imposibilitatea de a-si achizitiona singuri.
Ea a precizat ca in prima saptamana, cei care s-au bucurat de cafelele in asteptare, platite de clienti, au fost fosti oameni ai strazii din centrele municipalitatii sau persoane care treceau prin zona si au intrat sa intrebe ce este cafeaua in asteptare.
Citeste si:
Vineri la pranz, atmosfera din ceainarie, deschisa de cateva luni de DGASMB, era intretinuta cu rasete zgomotoase de vreo cinci pensionari. Locuiesc cu totii in Centrul Social de Urgenta pentru Persoanele fara Adapost si au venit sa petreaca ceva timp in afara centrului, nestiind ca pot profita si de cate o "cafea in asteptare". Cel mai guraliv dintre ei, Alexandru Bala, are 68 de ani si o generozitate de neegalat in a face complimente.
"E un mare galagios, afemeiat si ii place «apa alba»", il descrie, in gluma, unul dintre colegii cu care isi servea cafeaua. Pe acelasi ton vesel si zgomotos, Alexandru Bala incepe sa povesteasca ca de trei ani locuieste in adapostul din strada Pallady, chiar daca are doi copii. "Am doi copii, care ma iubesc atat de mult ca stau la Pallady", spune, cu aceeasi verva, barbatul.
Citeste si:
A lucrat ca taximetrist timp de 32 de ani, dar si ca sudor si a ramas pe drumuri dupa ce cea de-a doua sotie a sa a murit intr-un accident, iar cei doi copii ai sai, pe care ii are din prima casatorie, au refuzat sa mai auda de el.
"Cand am avut, le-am dat foarte multi bani, iar acum nu ma cauta. Am incercat sa dau si interviuri pe la televiziuni in ideea ca ma vad copiii mei si macar imi vor da un telefon sa ma intrebe ce fac. Dar sa va spuna ei (colegii de la adapost - n.r.) de cate ori ii sun si nu imi raspund niciodata. Ma doare, dar ce sa fac? Am un nepot de 18 ani si o neopoata de 15 ani, dar, din cauza copiilor mei, nici macar nu pot sa ii vad. Eu, daca mor maine, nu imi pare rau. Consider ca viata e scurta, dar e placuta", trage el concluzia.
Cu o forta a carei sursa e imposibil de ghicit, omul se imbarbateaza spunandu-si ca, in ciuda absentei familiei, totusi nu e singur. "Nu pot spune ca am ramas al nimanui, ca sunt al doamnei directoare (Cosmina Simiean-Nicolescu - n.r.) si al celor de la centru. Daca nu erau ei, dormeam si acum pe o banca", spune barbatul.
Citeste si:
Istoria sa aproape ca se repeta si in cazul colegului sau, Ion Badescu. Si el are doi copii, un baiat si o fata, din doua casnicii, dar din cauza unor divergente nu a mai vorbit cu nici unul dintre ei de 12 ani. Este de un an in afapostul din Pallady, iar ceilalti 11 ani care s-au scurs de la intreruperea legaturilor cu copiii sai si i-a petrecut in "subsoluri, scari de bloc sau pe banci din parcuri".
"Ultima data am stat langa Cimitirul Militar. Eram foarte multi in niste catacombe. Strangeam PET-uri si doze ca sa supravietuiesc. Hainele noastre erau curate, dar miroseau a fum si, de fiecare data cand urcam intr-un autobuz, oamenii intorceau capetele si se uitau dupa noi. Anul trecut am luat hotararea sa pun capat vietii pe strada pentru ca nu mai puteam. I-am cautat pe cei de la Pallady, dar credeam ca nu o sa rezist, pentru ca eram mai libertin", povesteste el. Ion Badescu a lucrat ca sudor, apoi ca agent de paza, iar de 7 ani este pensionat pe caz de boala.
Citeste si:
Drenscko Victorio-Lucius, al treilea beneficiar al "cafelei in asteptare", are si el o gramada de povesti in spate. Primul lucru pe care ti-l spune este ca are trei nationalitati: "roman, sarb si un pic grec". Spune ca s-a nascut in anul 1950 pe fosta insula Ada Kaleh, intre Turnu Severin si Iugoslavia si, daca ai chef sa-l asculti, iti povesteste chiar si despre bunicul ucis de rusi sau despre perioada in care a lucrat cu Miron Cozma.
A lucrat in diverse locuri de-a lungul timpului si a facut chiar si Scoala de pompieri profesionisti angajati civil, dupa absolvirea careia a lucrat ca salvator la metrou. A ramas pe drumuri dupa ce i-a murit sotia si se judeca cu statul pentru doua proprietati pe care le detine. La fel ca ceilalti, are copii. Trei la numar: o fata care locuieste in Japonia, un baiat in Spania si un altul in Portugalia.
Nu vrea sa le ceara ajutorul pentru ca, spune el, vrea sa lupte de unul singur. "Lupt de unul singur, ca daca lupt singur sunt mereu pe primul loc", explica barbatul razand. Stie toate locurile din Bucuresti in care se adapostesc oamenii strazii si povesteste despre acest fenomen ca despre ceva fascinant. Nevoile l-au invatat sa se descurce chiar si in cele mai dificile situatii si spune mandru ca a avut abilitatile necesare pentru a convinge oamenii ca merita o sansa.
"Am o pensie de 585 de lei. Nu poti sa traiesti cu banii astia. Mai muncesc pe la biserici, ajut la pregatit masa pentru pomeniri. Nu bag mana in buzunar. Mai bine sarac si curat. Si acum vreau sa muncesc si de luna viitoare sper sa fac cursuri de mediator. As vrea sa fiu mediator intr-un camin de batrani", explica omul, spunand ca stie exact ce trebuie sa faca: "Trebuie sa vorbesti cu oamenii, sa fii calm si sa le asculti necazurile, pentru ca si ei au nevoie de un umar pe care sa se planga. Si eu am trecut prin lucrurile astea. Trebuie sa fii maleabil, iar eu sunt maleabil. Iar cu el (cu Bala - n.r.) sunt maleabil pana la Dumnezeu", concluzioneaza el, starnind rasul tuturor.
Pe langa "cafeaua in asteptare", ei au fost invitati sa incerce si "prajiturica sociala", un produs nou pe piata romaneasca, importat din Marea Britanie, dezvoltat in Romania de persoanele defavorizate care lucreaza la 292 Catering si comercializat in cadrul ceainariei din aceasta saptamana. Practic, reteta "prajiturii sociale" a fost dezvoltata de ei, au testat-o si au pus-o in vanzare. Este un biscuite in trei variante, simplu, cu cacao sau cu migdale si seminte, ambalat individual, costa un leu si toti banii obtinuti din vanzarea acestui produs se intorc in afacerea de economie sociala pentru a crea si mai multe locuri de munca destinate persoanelor defavorizate.
Cei trei barbati din ceainarie nu vor sti niciodata cine sunt oamenii care au platit pentru ei "cafeaua in asteptare", dar au savurat din plin ora petrecuta in locul cochet din centrul Bucurestiului, depanand amintiri din viata lor petrecuta pe strazi, sau in familii, ori dezbatand subiecte politice, la fel cum nici cei care au platit nu vor sti ca gestul lor a transformat atat de frumos dimineata banala a unor barbati adapostiti intr-un centru pentru persoane fara locuinta.
"Cafeau in asteptare" este, in final, un transfer de bucurie de la cei care vor sa faca un gest frumos catre cei pentru care iesitul la o cafea a devenit un lucru greu de obtinut, fie ca sunt oameni ai strazii, batrani, oameni fara ocupatie sau tineri care nu si-ar permite altfel sa isi invite prietenele la o cafea.
Sursa foto: Mediafax Foto
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
