Copiii si tinerii europeni petrec cel putin 17 ani in sistemul de invatamant, iar tendinta este de crestere a anilor de studiu, ei reprezentand statistic cea mai educata generatie din istorie. Totusi, aproape 30% din tinerii nativi sunt someri, in timp ce numarul celor de origine straina atinge aproape 50%, arata raportul Comisiei Europene, publicat in luna septembrie, pentru anul 2014, scrie Adevarul.

In 2014, peste 90 de milioane de tineri cu varste cuprinse intre 15 si 29 de ani traiau intre granitele Uniunii Europene, dar proportia lor variaza in functie de tara. Daca Grecia, Spania, Italia, Portugalia sau Slovenia au mai putin tineret, numarul lor creste la nivelul unor tari precum Cipru, Malta sau Slovacia. Oricum, proportia tinerilor in societate este in scadere de 30 de ani si a continuat trendul si in perioada 2010-2014. Cea mai afectata grupa de varsta este cea de 15-19 ani, unde a fost inregistrat un declin de 7% doar in ultimii trei ani, se arata in cel mai recent raport al Comisiei Europene.

Si numarul anilor de studiu variaza destul de mult de la o tara la alta, de la o medie de 14 ani in Macedonia si la 15 ani in Cipru si Luxemburg, in timp ce ajunge la 20 de ani in Finlanda si Islanda. Unul dintre motivele resterii numarului mediu de ani de educatie este reducerea varstei de la care copiii intra in sistemul de invatamant, dar si pentru ca raman mai mult in sistem decat predecesorii lor.

Citeste in continuare pe adevarul.ro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri