Cateva mii de angajati de la directiile de Finante din tara si din administratia locala au oprit lucrul, marti dimineata, cerand majorarea salariilor si reclamand ca salariile celor din Ministerul de Finante si ANAF au crescut printr-o Ordonanta a Guvernului adoptata ”pe ascuns”.

Alianta Sindicatelor Sed Lex a anuntat, marti, ca angajatii din institutiile fiscale, din primarii si din alte unitati din administratia locala au declansat un protest spontan pe termen nelimitat, cerand cresteri salariele similare celor acordate in invatamant si sanatate, scrie Mediafax.

Potrivit reprezentantilor Sed Lex, actiunile de protest au fost declansate spontan si durata acestora nu poate fi precizata, angajatii din administratie publica reclamand faptul ca lor nu le-au fost acordate cresteri salariale, in conditiile in care in acest domeniu media salarizarii este de aproximativ 1.350 de lei net.

”Din cauza modului defectuos in care este gestionata politica salariala din Romania, creand discriminari intre categorii sociale s chiar intre angajatii din cadrul administratiei publice (vezi cresterile salariale acordate in invatamant si sanatate, precum si angajatilor din cadrul structurilor centrale ale Ministerului Finantelor Publice si ANAF), salariatii din domeniul Fiscului, din primarii si din alte institutii din administratia publica centrala si locala au declanaat au declansat actiuni spontane la nivel national, solicitand in mod expres acordarea de cresteri salariale”, spun liderii Sed Lex, intr-un comunicat de presa.

La Cluj, peste 300 de angajati ai Directiei Generale a Finantelor Publice Cluj au intrerupt lucrul, marti dimineata, si s-au adunat in curtea institutiei. Liderul de sindicat din cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Cluj, Ilie Rostogol, a declarat, marti, ca majorarea salariilor din aparatul propriu al Ministerului Finantelor s-a facut ”pe ascuns”.

”Suntem nemultumiti de faptul ca, pe ascuns, printr-o Ordonanta de Guvern, s-au majorat de la 1 noiembrie salariile celor din aparatul propriu al Ministerului Finantelor si ANAF cu peste 60%, iar noua, celor din teritoriu, ni s-a transmis ca majorarea va avea loc doar in primul trimestru al anului viitor. Noi suntem albinele, colectam banii, iar ei care coordoneaza isi majoreaza salariile”, a spus Rostogol. Potrivit acestuia, oamenii vor ramane in curtea institutiei, asteptand rezultatele unei intalniri care are loc la Bucuresti, la Ministerul Finantelor, cu conducerea DGFP Cluj, pentru rezolvarea conflictului.

Aproximativ 3.000 de angajati ai Regionale Finantelor Publice Ploiesti, care include judetele Prahova, Arges, Dambovita, Ialomita, Teleorman, Calarasi si Giurgiu, au intrerupt si ei lucrul si au iesit in strada, nemultumiti ca doar colegii lor din aparatul central beneficiaza de majorari salariale. ”Oamenii sunt extrem de revoltati pentru faptul ca guvernantii gasesc intotdeauna solutii pentru ei, dar niciodata pentru cei care muncesc efectiv”, a declarat liderul Sindicatului Finante Prahova Sed Lex, Aurel Fanica.

Si la Suceava, activitatea Administratiei Finantelor Publice este blocata, dupa ce angajatii au intrerupt lucrul. Liderul sindical Gheorghita Tudosca a declarat ca protestul este spontan si ca salariatii vor sa atraga atentia ca angajatii administratiilor judetene si de sector nu primesc majorari conform ordonantei adoptate de guvern. El considera ca munca angajatilor din administratiile judetene este importanta pentru ca acesta este ce care asigura activitatea de baza.

Liderul sindical a precizat ca salariul mediu in Administratia Finantelor Publice Suceava este de 2.500 de lei, iar institutia are 370 angajati, din care circa 200 in structura din municipiul Suceava, iar restul in municipii din judet. Ministerul Finantelor a anuntat, vineri, ca incepand cu 1 noiembrie functionarii publici si personalul contractual din Ministerul Finantelor, ANAF, Agentia Nationala pentru Achizitii Publice si Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili beneficiaza de 25 de clase de salarizare succesive fata de clasa detinuta.

Ministerul Finantelor a precizat ca, astfel, salariile de baza vor fi majorate, in medie, cu 22%, iar de aceasta crestere a salariilor vor beneficia aproximativ 5.700 de persoane. Majorarea salariilor s-a facut prin derogare de la OU 23/2014 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in 2015. Liderul CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, declara ca astfel salariile angajatilor in cauza vor creste cu peste 60%.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri