11 Decembrie 2015

Sanitas: Angajatii din sistemul sanitar primesc si in 2016 tichetele de masa



Angajatii din sistemul sanitar primesc si in 2016 toate drepturile salariale, inclusiv tichetele de masa si plata dubla pentru orele muncite in zilele cand sunt sarbatori legale, a anuntat Federatia Sanitas din Romania.

"Ca exceptie de la ordonanta de urgenta a Guvernului, angajatii din sistemul sanitar vor primi drepturile salariale, intrucat sunt platiti din contractele cu casa de asigurari de sanatate", a declarat liderul Sanitas, Marius Sepi, scrie Mediafax.

Guvernul a aprobat miercuri ordonanta de urgenta care prevede ca personalul bugetar nu va primi nici anul viitor premii, tichete de masa, tichete cadou, vouchere de vacanta, indemnizatii de iesire la pensie, de trecere in rezerva sau retragere, exceptiile fiind aplicate si in anii trecuti.

Unul dintre aspectele prevazute de ordonanta se refera la limitarea cheltuielilor in bugetul general consolidat cu neacordarea de premii, tichete de masa, tichete cadou, vouchere de vacanta, indemnizatii de iesire la pensie, trecere in rezerva sau retragere, precum si mentinerea la nivelul acordat in decembrie 2015 a indemnizatiilor de care beneficiaza alte categorii de personal. "Este vorba de acele exceptii care au fost in vigoare si anii trecuti, ele se continua si anul acesta (in 2016 - n.r.)", a declarat purtatorul de cuvant al Guvernului, Dan Suciu, dupa sedinta Executivului.

El a precizat ca aceasta ordonanta creeaza cadrul legal pentru ca fiecare dintre instrumentele enumerate sa fie suspendate si in cursul anului urmator.

In aceeasi ordonanta se mai prevede ca munca suplimentara efectuata peste durata normala a timpului de lucru de catre personalul din sectorul bugetar incadrat in functii de executie sau de conducere, precum si munca prestata in zilele de repaus saptamanal, de sarbatori legale si in celelalte zile in care, in conformitate cu reglementarile in vigoare, nu se lucreaza, in cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa anul viitor numai cu timp liber corespunzator acestora, cu exceptia situatiilor cand se dispune altfel.



Citeste si