25 Aprilie 2016

Constanta: Pretul corect la carnea de miel este de 23 de lei/ kilogram



Constantenii platesc pentru carnea de miel 23 de lei/ kilogram, la fel ca in ultimii ani, dupa ce Primaria Constanta a relansat programul „Pretul corect la carnea de miel” in doua dintre cele mai mari piete din municipiu.

Astfel, cei care doresc sa cumpere carne de miel pot merge, in perioada 21 - 30 aprilie, in pietele Grivita si Tomis III, acolo unde pretul maximal agreat, impreuna cu producatorii inscrisi in program, ramane la fel ca cel practicat in ultimii ani, de 23 de lei/kg, potrivit Mediafax. In cele doua piete au fost amenajate locatii pentru cei peste 40 de producatori inscrisi program, acestia fiind scutiti de taxa de taraba. Producatorii au posibilitatea sa scada din pretul fixat la 23 de lei/ kilogramul de carne, dar nu il pot creste.

De asemenea, in Piata Pescarus a fost amenajat un punct de sacrificare, care va functiona tot pana in ajunul Pastelui, unde oamenii vin, vad mielul, il aleg, iar intr-o incinta din apropierea tarcurilor, va fi sacrificat. In afara pietelor din municipiul Constanta, unde functioneaza „Pretul corect”, in celelalte targuri aflate in administrarea Directiei Piete, fiecare producator poate fixa pretul dorit. Aici pretul poate urca pana spre 25 de lei/kilogramul, in timp ce la supermarket poate ajunge si la 27 - 30 de lei/ kilogramul.



Citeste si