Din Complexul Energetic Oltenia vor pleca in acest an 2.000 de angajati, incepand cu 1 iulie. Acest plan de restructurare, avizat deja de Consiliul de Supraveghere al companiei, se va derula pana in 2017. Producatorul de carbune si electricitate are in prezent peste 15.100 de salariati.

Una dintre vestile bune a fost ca in primele trei luni din 2016 CE Oltenia a reusit sa obtina un profit in valoare de 144 milioane de lei, dupa doi ani in care pierderile cumulate au depasit 1,65 miliarde de lei (aproape 373 milioane de euro).

Pe de alta parte, pana in 2020, CE Oltenia va trebui sa faca economii de 2,4 miliarde de lei pana in 2020.

„Trebuie constientizat faptul ca masurile de eficientizare si restructurare a companiei sunt necesare. Este imperios necesar ca aceste pierderi sa fie recuperate in perioada urmatoare, pentru ca aceasta companie sa ramana in piata si sa fie eficienta”, potrivit unui comunicat al CE Oltenia.

Conducerea companiei a prezentat in 27 aprilie 2016 reprezentantilor sindicatelor semnatare principalele „subiecte de interes major” pentru salariati.

CE Oltenia, infiintat in 2012, este al doilea cel mai mare producator de energie din Romania si a asigurat anul trecut 23,35% din necesar, in crestere fata de 21% in 2014.

Un alt obiectiv este scaderea costului de productie a carbunelui, pana in 2030, precum si inchiderea unor capacitati ca urmare a epuizarii rezervelor de lignit, a lipsei de desfacere pentru carierele captive sau a costurilor mari de exploatare.

CE Oltenia a precizat ca planul de eficientizare, reorganizare si restructurare pentru perioada 2016-2020 a fost avizat de Consiliul de Supraveghere.

„Planul de disponibilizari pentru perioada 2016-2017, incepand cu 1 iulie 2016, ce cuprinde 2.000 de disponibilizati programati in acest an, din care 1.067 persoane pensionabile pana la 31 decembrie 2019”, potrivit comunicatului.

Sursa foto: Complexul Energetic Olteni

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri