CSM Bucuresti a castigat in weekend Liga Campionilor la handbal feminin, echipa urmand sa incaseze 500.000 de euro pentru cea mai mare performanta a handbalului romanesc de club din ultimii 52 de ani. Suma pe care fiecare dintre jucatoarele CSM Bucuresti o va primi nu va putea sa depaseasca 20.000 de euro, aproape cat castiga un jucator de fotbal roman in trei luni de activitate.

Potrivit datelor de la Federatia Europeana de Handbal (EHF), cele patru semifinaliste din Liga Campionilor la handbal feminin primesc in total 1 milion de euro, din care 500.000 de euro revin castigatoarei competitiei, iar restul sunt impartiti de celelalte trei echipe. Premiile acordate in acest sezon sunt cu 30% mai mari fata de cele din sezonul 2014/2015.

Suma de 500.000 de euro pe care castigatoarea Ligii Campionilor la handbal o primeste este echivalentul recompensei pe care UEFA o distribuie unei echipe de fotbal ce face un meci egal in Liga Campionilor. UEFA va distribui anul acesta premii totale in valoare de 1,25 mld. euro tuturor echipelor din Liga Campionilor. Castigatoarea competitiei incaseaza cel putin 45,5 mil. euro, la care se mai adauga o suma consistenta din drepturile TV.

Steaua Bucuresti este ultima echipa romaneasca de fotbal care a participat in grupele Ligii Campionilor (sezonul 2013/2014), performanta pentru care clubul a primit 15 mil. euro. Patronul Gigi Becali a recompensat fotbalistii cu peste 1 mil. euro la acel moment.

Salarii in handbal: de la cateva mii de lei, la un maxim absolut de 8.000 euro. Cel mai bine platit roman ramane un fotbalist

Isabelle Gullden - Alex Chipciu

(Isabelle Gullden / Alex Chipciu)

Sumele platite de cluburile de handbal din Romania sunt derizorii in comparatie cu cele din fotbal. Astfel, in 2014, presedintele CSM Bucuresti declara pe GSP.ro ca in lotul echipei nu exista nicio jucatoare care sa castige mai mult de 8.000 de euro lunar. Afirmatia a venit dupa ce publicatia a scris ca suedeza Linnea Torstenson ar avea un salariu record de 12.000 euro/luna.

Sumele de mai sus reprezinta insa cele mai fericite situatii din handbalul romanesc, nu rare fiind cazurile de jucatori sau jucatoare cu salarii de pana in 2.000 lei/luna.

Cei 500.000 de euro pe care CSM Bucuresti ii va primi pentru castigarea Ligii Campionilor vor fi impartiti de cele 18 jucatoare din lot, precum si de staff-ul format din sapte persoane. Mai mult decat atat, o parte din bani vor ramane si in conturile clubului, iar in aceste conditii este greu de crezut ca o jucatoare a CSM va incasa mai mult de 20.000 euro din premiu.

Pentru comparatie, un jucator de fotbal la o echipa de talie medie din Romania castiga intre 5.000 si 7.000 euro/luna, in vreme ce la cluburile de top salariile ajung la 10.000 euro/luna.

Anul trecut, cel mai bine platit roman a fost un jucator de fotbal, care a incasat un salariu brut de 38.000 euro/luna. Numele fotbalistului nu se stie oficial, insa in presa sportiva se speculeaza ca Alexandru Chipciu, jucator legitimat la Steaua, ar fi acesta.

Controverse pe seama finantarii CSM Bucuresti. Nicusor Dan, impotriva salariilor de la Primarie pentru handbaliste, dar fericit pentru castigarea Ligii Campionilor

CSM Bucuresti se finanteaza din banii de la Primaria Bucuresti, dar si din sponsorizari. Asa cum se intampla mai mereu in cazul cluburilor sportive finantate din bani publici, controversele legate de cheltuielile acestora nu au intarziat sa apara. In vara anului trecut, consilierii PSD s-au opus disponibilizarii sumei de 1 mil. euro, bani necesari pentru participarea echipei de handbal a CSM in Liga Campionilor si acoperirea altor cheltuieli. In cele din urma insa, plenul Consiliului General al Municipiului Bucuresti a decis disponibilizarea banilor din fondul de rezerva.

Nicusor Dan, unul dintre actualii candidati la functia de primar al Bucurestiului, s-a declarat la inceputul acestui an impotriva platii unor “salarii de sute de mii de euro unor handabaliste”. Intr-o reactie tipica oricarui politician roman, candidatul s-a grabit ulterior sa felicite echipa dupa victoria din liga Campionilor.

CSM Bucuresti a devenit anul trecut cel mai bine finantat club sportiv din Romania, dupa ce Consiliul General al Primariei Bucuresti a aprobat un buget de 49,4 milioane lei (11 mil. euro), potrivit Pro Sport. Clubul are sectii de handbal, rugby, volei, baschet, atletism, sah si motociclism.

Sursa foto: CSM Bucuresti

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri