Legea prin care comerciantii trebuie sa aiba in raft 51% produse provenite din lantul scurt de aprovizionare este vehement criticata de catre Asociatia Marilor Retele Comerciale din Romania si Confederatia Patronala "Concordia" care au trimis Parlamentului scrisori prin care cer respingerea acestei legi, considerand-o abuziva si periculoasa.

Legea a fost retransmisa saptamana trecuta in dezbaterea Comisiei pentru agricultura, dupa ce fusese la un pas de a fi adoptata de plenul Camerei Deputatilor, in calitate de for decizional. Comisia pentru agricultura va relua marti dezbaterile, la solicitarea PSD, conform News.ro

AMRCR a transmis Camerei Deputatilor o scrisoare in care acuza prevederile "neconcurentiale si discriminatorii" din lege si cere respingerea proiectului. "Apreciem ca astfel de modificari nu sunt de natura sa aduca vreun sprijin concret producatorilor romani, mai ales celor mici, asa cum se vehiculeaza in spatiul public", se arata in scrisoare.

Retailerii considera si ca acest proiect "afecteaza masiv" functionarea comertului alimentar si nu asigura garantii nici pentru consumatori si nici pentru producatori, in special in ceea ce priveste obligativitatea privind aprovizionarea din lantul scurt (plan local sau regional).

"Nu asigura nicio garantie nici pentru consumatorul roman - ca va avea acces la produse romanesti intr-o pondere mai mare sau ca pretul acestora va fi mai mic sau comparabil in raport cu alte produse similare - si nici pentru producatorii romani, mai ales in cazul celor mici, ca vor fi aparati de concurenta unor producatori din afara Romaniei", scriu retailerii.

Reprezentantii comerciantilor: Aplicarea legii ar genera "o majora insecuritate juridica si comerciala"

O alta scrisoare transmisa Parlamentului pe tema acestei legi a venit din partea Confederatiei Patronale "Concordia", care reuneste 9 federatii patronale. Asociatia sustine ca legea este una electorala, care ar aduce grave prejudicii mediului economic.

"Consideram ca modificarile adoptate nu sunt de natura sa rezolve problemele si nici sa asigure un sprijin real producatorilor romani, iar pe de alta parte au potentialul sa afecteze grav functionarea normala a comertului alimentar si sa conduca la aparitia unor efecte colaterale negative pentru toti comerciantii, dar si pentru consumatori", se arata in scrisoarea confederatiei.

Patronatele cer "un mesaj clar de respingere" din partea deputatilor. "Actiunile populiste cu un evident scop electoral nu pot fi tolerate, mai ales atunci cand in joc se afla bunastarea cetatenilor si stabilitatea unui sector atat de important pentru economia nationala", mai scriu reprezentantii patronatelor.

Dezbaterea legii, amanata cu o luna

Plenul Camerei Deputatilor a decis, saptamana trecuta, amanarea cu o luna a dezbaterii legii care obliga magazinele sa comercializeze cel putin 51% din alimente unele provenite din "lantul scurt" de aprovizionare, local sau regional, pe motiv ca nu a fost respectat Regulamentul in alcatuirea raportului. Proiectul a fost retrimis Comisiei pentru agricultura in sedinta de plen in care ar fi trebuit adoptat.

In forma adoptata de Senat, noua lege a comercializarii produselor alimentare prevedea ca 51% din produsele din comert sa provina de la producatori romani, insa deputatii au schimbat aceste prevederi si au introdus o noua notiune, cea de "lant scurt de aprovizionare". Acesta a fost definit ca fiind un lant de aprovizionare care implica un numar limitat de operatori economici angajati in activitati de cooperare si de dezvoltare economica la nivel local sau regional.

"Se incurajeaza aprovizionarea pe lantul scurt de aprovizionare, local si regional, care inseamna o legatura stransa intre producator si comerciant. Creeaza un avantaj producatorilor zonali si vom avea posibilitatea sa vedem in magazine marfa din zona lui", a explicat presedintele Comisiei pentru agricultura din Camera Deputatilor, Nini Sapunaru.

Sursa foto: Aleph Studio / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri