Ofiterul DGA Petru Pitcovici, retinut de DIICOT, era denumit “Nasul” in discutiile traficantilor de droguri pe care i-ar fi ajutat. Barbatul care a dat banii pentru cocaina din Olanda spunea ca Pitcovici stia ca trei persoane merg sa aduca droguri in tara, potrivit anchetatorilor DIICOT.

Petru Pitcovici, comisar sef in Directia Generala Anticoruptie, Dan Sandu Simion, zis “Dan Chioru”, si Bogdan Emanuel Paraschiv au fost arestati preventiv de Tribunalul Bucuresti, pentru trafic international de droguri de mare risc, trafic de droguri de mare risc, finantarea si favorizarea faptuitorului. Ofiterul DGA Petru Pitcovici, judecat in dosarul lui Gabriel Puiu Popoviciu, este acuzat de procurorii DIICOT ca i-a ajutat pe Paraschiv si Simion, in conditiile in care ar fi stiut ca acestia aduc droguri in tara, potrivit News.ro.

Pitcovici a fost ridicat joi din fata unui restaurant din Capitala, unde era impreuna cu Dan Simion, cel care care ar fi dat 10.000 de euro pentru aducerea drogurilor in tara, si cu Bogdan Paraschiv, care impreuna cu alte doua persoane au adus din Olanda aproape jumatate de kilogram de cocaina. Potrivit anchetatorilor, Pitcovici era in relatii apropiate cu Simion si cu Paraschiv, caruia in 2015 i-a botezat copilul, asa cum rezulta si din declaratia data in fata anchetatorilor de catre Parachiv.

In 12 mai, la o zi dupa ce Bogdan Paraschiv si alte doua persoane au fost prinsi cu droguri la vama Nadlac, Pitcovici s-a intalnit cu Dan Simion, la sediul Curtii de Apel Bucuresti. ”Din continutul aceleiasi convorbiri telefonice, precum si din discutia purtata ulterior, la ora 08.29, a rezultat ca, in ziua de 12.05.2016, in jurul orei 08.30, inculpatul Dan Sandu Simion s-a intalnit la sediul Curtii de Apel Bucuresti cu Petru Daniel Pitcovici, fiind preocupat de situatia coinculpatului Emanuel Bogdan Paraschiv, precum si de acuzele de denuntare pe care acesta din urma i le adusese”, noteaza anchetatorii DIICOT in actele dosarului.

Potrivit acestora, mai multe cadre judiciare ar fi cunoscut tranzactiile cu droguri facute, ofiterul DGA Petru Pitcovici fiind unul dintre acestea. ”Pe fondul convorbirii purtate cu Eliza, inculpatul Dan Sandu Simion a afirmat ca sustinerile lui Bogdan Emanuel Paraschiv in sensul ca «…i-am trimis eu militia in vama» erau neadevarate, cu atat mai mult cu cat erau si alte persoane care aveau cunostinta despre faptul ca acesta plecase in Olanda pentru a aduce cocaina, una dintre respectivele persoane fiind «nasul» inculpatului Bogdan Emanuel Paraschiv, respectiv, Petru Daniel Pitcovici, astfel ca sfera celor care ar fi putut sesiza organele de politie era mai mare”, se arata in dosar.

Anchetatorii sustin ca traficantii de droguri vorbeau despre Pitcovici inclusiv la telefon. ”Subiectul privitor la intalnirea din acea zi cu Petru Daniel Pitcovici a fost abordat de catre Dan Simion Sandu si in ansamblul convorbirii telefonice pe care a purtat-o la 12 mai 2016, ora 09:36, cu sotia sa, Dana. Aceasta din urma l-a avertizat: «Ai grija ce vorbesti cu ala (n.n. in referire la Petru Daniel Pitcovici) si ai grija cum te comporti».

In continuarea aceluiasi dialog, Dan Sandu Simion a afirmat ca Petru Daniel Pitcovici (particularizat in discutie ca fiind «nasul» inculpatului Bogdan Emanuel Paraschiv) stia motivul pentru care acesta plecase in Olanda si ca acuzatia de denuntare la politie care ii fusese adusa era atat de nedreapta, incat ar fi fost ca si atunci cand l-ar fi acuzat de un asemenea lucru pe Petru Daniel Pitcovici”, mai noteaza procurorii DIICOT in dosar.

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism au inceput in 11 mai urmarirea penala in acest dosar, avand informatii ca mai multe persoane au planuit si organizat aducerea in tara de droguri de mare risc din Olanda, pe care intentionau sa le vanda in Bucuresti. In urma investigatiilor, anchetatorii au stabilit ca Bogdan Emanuel Paraschiv, Natalia Tripon si Cristinel Dumitrache au mers in 8 mai in Olanda, cu o masina, iar in 11 mai, in jurul orelor 22.00, s-au intors in tara.

La controlul de la vama Nadlac, in autoturismul acestora au fost gasite, in filtrul de aer, doua pachete care contineau 429,98 grame de cocaina si 0,51 grame 3,4- metilendioximetamfetamina (MDMA), se arata intr-un comunicat de presa al DIICOT transmis vineri. In 13 mai, Tribunalul Bucuresti a dispus arestarea preventiva pentru 30 de zile a Nataliei Tripon si a lui Cristinel Dumitrache. Cel de-al treilea suspect, Bogdan Paraschiv, nu a putut fi arestat intrucat s-a sustras urmaririi penale. Continuand cercetarile, anchetatorii au stabilit ca cei trei au fost pusi de Dan Simion sa aduca din Olanda cocaina, pentru care le-a dat 10.000 de euro.

Simion si Paraschiv ar fi fost ajutati de Pitcovici, care a actionat pentru a ingreuna cercetarile, dar si pentru depistarea si probarea autorilor, sustin anchetatorii. Procurorii DIICOT i-au prins joi 19 mai, pe Pitcovici, Simion si Paraschiv, in fata unui restaurant din Bucuresti. Anchetatorii au gasit asupra acestora si in cele doua masini folosite de ei sumele de 900 de euro, 900 de dolari si 3.000 de lei, precum si inscrisuri cu valoare probatorie, fiind ridicate pentru a fi folosite ca probe in ancheta. Totodata, au fost ridicate in vederea indisponibilizarii trei autoturisme de lux. Petru Pitcovici este judecat, din decembrie 2012, in dosarul omului de afaceri Gabriel Puiu Popovici, pentru complicitate la dare de mita, legat de cumpararea la un pret subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universitatea de Stiinte Agronomice Bucuresti.

Pitcovici este acuzat ca i-a dat unui ofiter de politie judiciara din Directia Nationala Anticoruptie, denuntator in cauza, mita sub forma de bauturi alcoolice, pentru ca acesta sa faca cercetari superficiale, astfel incat sa se ajunga la solutii de netrimitere in judecata in dosarul care viza presupuse fapte de coruptie privind tranzactionarea terenului de 224 de hectare, fiind deschis pe numele lui Popoviciu si al lui Alecu. Ofiterul care lucra la DNA fusese delegat, prin ordonanta a procurorului, sa efectueze acte de urmarire penala in cauza in care cei doi erau cercetati, potrivit DNA.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri