Clarificare situatiei privind finantarea invatamantului superior si continuarea proiectelor din invatamantul preuniversitar, in special cel privind oprirea abandonului scolar in mediul rural, sunt printre prioritatile anuntate, vineri, de noul ministru al Educatiei, Mircea Dumitru.

“Pentru invatamantul superior, este esential ca in urmatoarele luni sa clarificam care este nevoia financiara. Este nevoie, evident, de o rectificare bugetara, pentru ca astfel universitatile din Romania - si nu am in vedere doar pe unele dintre ele, ci intregul sistem de invamant superior -, sistemul nu va mai putea sa functioneze asa cum ne dorim. In ultimele luni, universitatile au fost obligate sa aplice solutii legale, care au condus la un angajament financiar mult mai ridicat, aproape de 30% pentru plata unor drepturi salariale, care sunt normale, in acord cu legea, dar toate aceste salarii au fost platite din veniturile extrabugetare ale universitatilor. Pana in momentul de fata, niciuna dintre universitati nu a primit niciun fel de compensatie de la bugetul de stat", a spus noul ministru al Educatiei, la preluarea mandatului, potrivit News.ro.

Mircea Dumitru a subliniat ca este absolut obligatoriu ca in perioada iulie - august sa fie clarificat acest aspect esential.

"In privinta invatamantului preuniversitar, aici cu siguranta ca ma voi folosi de expertiza secretarilor de stat si ai celor care in momentul de fata coordoneaza si cunosc foarte bine situatia din scoala romaneasca. O prioritate este invatamantul din mediul rural, in asa fel incat sa se stopeze fenomenul abandonului scolar la varste foarte timpurii. Este foarte important sa ducem pana la capat un proiect care exista deja, al scolilor profesionale si tehnice, care exista in momentul de fata sub forma unui proiect. Cred ca putem, in momentul de fata, sa trecem la aplicare lui", a spus noul ministru al Educatiei.

In ce priveste domeniul cercetarii, ministrul Mircea Dumitru a spus ca este extrem de important sa fie continuate bunele practici care deja exista, respective aplicatiile pentru granturi, care se fac in prezent conform unei metodologii cunoscute.

Citeste si:
Masa calda pentru 100 de scoli conform unui OUG pus in dezbatere
Masa calda pentru 100 de...

"Credem ca trebuie sa gandim un sistem in asa fel incat finantarea cercetarii sa fie mai stabila, mai predictibila si in universitatile din Romania intr-un mod analog cu felul in care se face investitia in cercetare pentru institutele din reteaua Academiei Romane si pentru institutele nationale. Ma voi concetra asupra unor teme pe care le vom anunta, voi avea sesiuni de felul acesta cu presa in fiecare saptamana, in asa fel incat sa comunicam foarte bine si foarte repede care sunt intentiile noastre", a mai spus Dumitru.

Sursa foto: Szasz-Fabian Ilka Erika, Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Social »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Cate posturi din educatie vor fi afectate de OUG privind detasarile