Ministerul Educatiei a lansat un proiect pilot, conform caruia, incepand cu noul an scolar se acorda, cu titlu gratuit, elevilor din invatamantul primar si gimnazial un supliment alimentar sub forma unui pachet alimentar sau a unei mese pe zi in perioada desfasurarii activitatii didactice, cu o valoare de maxim sapte lei pe zi pentru fiecare beneficiar.

Aceasta este o initiativa cat se poate de normala intr-o societate care are pretentia sa fie recunoscuta ca fiind un membru veritabil al comunitatii europene. Insa, implementare acestui proiect devine imposibila in multe dintre cazuri, motivul principal este infrastructura. Multe licee din Romania trebuie sa faca investitii pentru care nu exista fonduri, conform News.ro.

Director liceu Timisoara: Programul pilot prin care elevii sa primeasca o masa calda, greu de aplicat. Trebuie investitii si nu avem bani

Conducerea Liceului Pedagogic ”Carmen Sylva” din Timisoara, singura unitate de invatamant din Timis inclusa in programul experimental prin care se acorda elevilor o masa calda sau un pachet alimentar, spune ca acesta va fi greu de pus in practica de la inceputul anului scolar, fiind nevoie de investitii, dar si de suplimentarea personalului, unitatea nedispunand de banii necesari in acest sens.

Directorul Liceului Pedagogic ”Carmen Sylva”, Cornel Petroman, a declarat, marti, corespondentului News.ro, ca pentru punerea in aplicare a programului este necesar sa fie suplimentat personalul si sa fie facute investitii, inclusiv un buget pentru costul mancarii, iar unitatea de invatamant nu dispune de bani in acest sens.

”Imi trebuie personal in plus, buget pentru costul mancarii, ca nu am eu sa le dau din buzunar, imi trebuie vesela, extinderea salii de mese. Avem bucatarie proprie care poate asigura masa pentru cel mult 300 de persoane, capacitatea fiind de 68 de persoane pe serie, dar aceasta va trebui extinsa. De asemenea, se impune un traseu al alimentelor si al mancarii gatite”, a explicat Cornel Petroman.

Directorul unitatii scolare mai spune ca programul nu are nicio reglementare si ca este sceptic ca acesta va putea fi functional odata cu inceperea anului scolar.

”Nu stiu cum vad cei din Guvern realizarea practica a programului. Proiectul a fost publicat in presa si atat, noi nu avem nicio reglementare, nu avem buget, cum sa se aplice? Ar fi minunat sa se aplice, dar nu sunt posibilitati, nu avem conditii”, a spus Petroman.

Potrivit directorului, la Liceul Pedagogic ”Carmen Sylva” din Timisoara ar urma sa beneficieze de acest program 956 de elevi din invatamantul primar si gimnazial.

Conform proiectului pilot initiat de Guvern, incepand cu noul an scolar se acorda, cu titlu gratuit, elevilor din invatamantul primar si gimnazial un supliment alimentar sub forma unui pachet alimentar sau a unei mese calde pe zi in perioada desfasurii activitatii didactice, cu o valoare maxima de sapte lei pe zi pentru fiecare beneficiar.

Directorul scolii din Buzau din programul pilot spera ca elevii sa primeasca un sandvici, nu masa calda, pentru ca nu exista sala de mese

Singura scoala din judetul Buzau inclusa in proiectul pilot prin care elevii din zeci de scoli din tara ar urma sa primeasca o masa calda sau un pachet alimentar suplimentar nu dispune de o sala de mese, astfel ca directorul unitatii de invatamant spera ca elevii sa nu beneficieze de o masa calda, ci sa poata primi un sandvici

Scoala Gimnaziala nr. 7 din municipiul Buzau este singura din judet inclusa pe lista unitatilor de invatamant unde va fi pus in aplicare programul pilot prin care elevii din zeci de scoli din tara vor beneficia de o masa calda sau un pachet alimentar suplimentar.
La aceasta scoala invata aproximativ 1.067 de copii, iar multi copii au parinti plecati in strainatate, parinti someri sau pensionari, astfel ca un pachet alimentar suplimentar ar fi binevenit.

“Consider masura binevenita tinand seama de faptul ca scoala noastra este o scoala de cartier, sunt copii numerosi, sunt multi care provin din familii cu venituri reduse, din familii cu posibilitati sociale si economice reduse, fie ambii parinti nu au serviciu sau sunt parinti pensionari ori plecati in strainatate si grija acestor copii o au bunicii sau chiar matusi, frati, ramasi aici in tara. Sunt aspecte pe care nu le cunosc, asteptam hotararea pe acest proiect”, a declarat, marti, pentru News.ro directorul unitatii de invatamant, Marilena Urmuzache.
Marilena Urmuzache a adaugat ca in opinia sa primirea de catre copii a unei mese calde sau a unui pachet alimentar ar trebui sa inlocuiasca Programul laptele si cornul de care copiii “s-au saturat”.

Unitatea de invatamant nu dispune insa de o sala de mese, astfel ca singura varianta ar fi ca elevii sa primeasca un pachet alimentar, respectiv un sandvici, a precizat directorul scolii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri