Mii de persoane, credinciosi si preoti de toate confesiunile religioase, au participat, sambata, la Oradea, la "o adunare publica” pentru sustinerea familiei traditionale. Participantii s-au rugat impreuna, au cantat cantece religioase si au cerut organizarea unui referendum in acelasi timp cu alegerile parlamentare din 11 decembrie ca sa modifice Constitutia si sa specifice explicit ca familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre barbat si femeie, nu pe cea intre soti, scrie News.ro.

Peste 1.000 de oameni s-au adunat sambata, in jurul orei 11.00, in Piata Unirii, din Oradea, numarul participantilor crescand pe parcursul manifestarii la cateva mii, odata cu oprirea ploii.

Participantii, printre care si preoti de diferite confesiuni religioase, s-au rugat impreuna, au cantat cantece religioase si au cerut respectarea "familiei traditionale romanesti, a familiei intemeiata pe cuvantul lui Dumnezeu si care presupune un barbat si o femeie”.

Unii dintre participanti au purtat steaguri tricolore, iar altii au afisat pancarte cu mesaje precum: "Un strigat firesc menit sa protejeze firescul!”, "Sustinem familia intemeiata intre un barbat si o femeie” sau "Milioane de romani cer referendum pentru firesc”.

Mai multi parinti si-au adus copiii la miting spunand ca acestia pot fi doar "rodul unei familii traditionale, o familie bazata pe dragostea curata dintre un barbat si o femeie”.

"Inainte de toate, aceasta intalnire este un act de marturisire a credintei noastre stramosesti, a valorilor traditionale. Este un act de unitate pentru ca, daca ati privit in jur, ati vazut oameni de diferite confesiuni religioase, de etnii diferite, dar care toti au pe buze aceleasi cuvinte: familie traditionala. Am venit cu bucurie, am venit cu dragoste pentru ca noi propovaduim credinta crestina care este o credinta a dragostei, a unitatii si a iubirii”, a spus unul dintre preotii prezenti la intalnire.

Adunarea publica de la Oradea, asa cum a fost numita de c[tre organizatori, a durat doua ore, perioada in care participantii s-au rugat impreuna, au cantat cantece religioase si au cerut organizarea unui referendum in acelasi timp cu alegerile parlamentare din 11 decembrie pentru modificarea Constitutiei si precizarea explicit[ ca familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre barbat si femeie, nu pe cea intre soti.

Potrivit organizatorilor, Oradea a fost aleasa pentru aceasta "adunare publica” deoarece "este un simbol pentru diversitatea miscarii pro-famile din Romania” datorita spiritualitatii si identitatii sale multietice si multiconfesionale avand importante comunitati protestante, evanghelice si catolice.

"Dorim sa cerem autoritatilor statului roman ca odata cu alegerile parlamentare din 11 decembrie sa se organizeze si referendumul pentru modificarea articolului 48 din Constitutia Romaniei (…)Vrem respectarea familiei traditionale romanesti, a familiei intemeiate pe cuvantul lui Dumnezeu si care presupune uniunea dintre barbat si o femeie”, a spus unul dintre cei care au transmis mesaje participantilor de pe scena adunarii publice.

Printre participantii la adunarea pentru sustinerea familiei traditionale, desfasurata sambata la Oradea, s-au aflat si lideri importanti ai unor biserici precum Episcopul Ortodox al Oradiei PS Sofronie sau episcopul Diecezei Romano-Catolice de Oradea Laszlo Bocskei, dar si familia Bodnariu, sosita la Oradea pentru a promova valorile familiei traditionale.

Adunarea publica de la Oradea a fost legala si s-a incheiat in jurul orei 13,00 fara sa existe incidente, oamenii incheind intalnirea cu o rugaciune si retragandu-se din piata pe acordurile muzicii de fanfara.

Evenimentul a fost organizat de Coalitia pentru Familie.

Presedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, intrebat ce parere are despre demersul Coalitiei pentru Familie de modificare a Constitutiei in sensul definirii casatoriei ca fiind exclusiv intre o femeie si un barbat, ca el este adeptul tolerantei si considera ca fiind "gresita" calea "fanatismului religios" si a solicitarilor ultimative.

Seful statului a declarat ca societatea trebuie sa revina la toleranta si la "acceptarea celuilalt".

"Acceptarea celuilalt cu bune si rele. Nu suntem toti la fel. Nu toate grupurile etnice si toate grupurile religioase sunt la fel. Este gresit sa dam ascultare sau sa mergem pe calea fanatismului religios si a solicitarilor ultimative. Eu nu cred in ele si nu le sprijin", a spus Iohannis, declarandu-se "adeptul tolerantei", increderii si deschiderii spre celalalt.

Patriarhia a replicat joi ca demersul Coalitiei pentru Familie nu reprezinta "o solicitare ultimativa” si nu poate fi considerat o "cale a fanatismului religios" sau o dovada de intoleranta, ci o chemare fireasca la exprimarea democratica a vointei cetatenilor cu privire la una dintre valorile fundamentale ale societatii, familia.

"Solicitarea are ca scop principal protejarea familiei, a parintilor si a copiilor, si nu condamnarea altor persoane", sustine Patriarhia.

Curtea Constitutionala a avizat pozitiv, pe 20 iulie, initiativa de modificare a Constitutiei astfel incat sa se stipuleze explicit ca familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita intre barbat si femeie, nu pe cea intre soti.

Sursa foto: Tom Wang / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri