Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU) transmite ca peste o suta salvatori au intervenit, in sambata dimineata, in cazul accidentului rutier produs pe Autostrada A2, la kilometrul 67, in care au fost implicate 29 masini, dintre care 2 microbuze care transportau persoane si un camion, fiind 60 de victime dintre care trei decedate si 57 ranite.

„Au fost implicate 60 de persoane, dintre care trei victime au decedat, 41 au fost transportate la spitale, iar alte 16 au refuzat transportul. Persoanele care acuzau afectiuni medicale au fost transportate de urgenta la Spitalul din Lehliu si la unitati medicale specializate din Bucuresti - Spitalul Floreasca, Spitalul Sf. Pantelimon, Spitalul Bagdasar Arsene, Spitalul Sf. Ioan, Spitalul Universitar, Spitalul Elias si Spitalul Judetean Ilfov”, arata Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU), scrie News.ro.

Accidentul a presupus si o mobilizare masiva a echipajelor de salvare de la ISU - SMURD si Serviciilor de Ambulnata.

„La fata locului au actionat 94 de pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta (ISU Calarasi, ISU Bucuresti-Ilfov, ISU Ialomita si ISU Constanta) si 9 medici de la Spitalul de Urgenta Floreasca si Unitatile de Primiri Urgente Calarasi si Ialomita, fiind implicate 12 echipaje de prim ajutor SMURD, o unitate de terapie intensiva mobila SMURD, 3 pentru descarcerare, 1 spital mobil, 5 autospeciale de transport personal si victime multiple, o autospeciala de stingere cu modul de prim ajutor si 10 ambulante ale Serviciilor de Ambulanta din judetele Ialomita, Calarasi, Constanta si Bucuresti-Ilfov”, mai arata IGSU.

De asemenea, Departamentul pentru Situatii de Urgenta (DSU) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne arata ca Asistentii sociali ai asociatiei AsproAs, cu care DSU are un protocol se colaborare au fost solicitati pentru a veni in sprijinul familiilor victimelor din spitale.

Politistii de la Brigada de Autostrazi si Misiuni Speciale a IGPR si un procuror de la Parchetul de pe langa Judecatoria Lehliu au deschis un dosar penal pentru infractiunile de ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa in urma accidentului produs sambata dimineata pe Autostrada A2 in urma caruia trei persoane si-au pierdut viata, iar alte 57 au fost ranite.

In cadrul investigatiei penale urmeaza ca anchetatorii sa stabileasca dinamica accidentului si sa fie audiate persoanele implicate si martorii care au vazut ce s-a intamplat sambata dimineata pe Autostrada A2, spune, pentru News.ro Liliana Banescu, prim procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Lehliu.

„Se fac verificari sub aspectul savarsirii a doua infractiuni in forma agravanta, respectiv ucidere din culpa in forma agravanta intrucat sunt trei persoane decedate. De asemenea, pentru vatamare corporala din culpa, retinuta tot in forma agravanta intrucat sunt 29 de victime ranite mai grav. Se efectueaza inca cercetarea la fata locului intrucat e un numar mare de masini implicate. Cei trei decedati sunt transportati la Serviciul de Medicina Legala Calarasi in vederea efecuarii necropsiei”, a mai declarat pentru News.ro Liliana Banescu, prim procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Lehliu.

Procurorul a confirmat si ca anchetatorii verifica ipoteza potrivit careia una dintre masini a iesit din parcarea autostrazii fara sa se asigure insa se va sti cu certitudine daca lucrurile au stat asa in urma investigatiilor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri