Ministrul Muncii Dragos Pislaru spune ca toate cresterile salariale din sistemul sanitar si cele din invatamant facute inainte de campania electorala presupun un total de aproximativ 4,85 de miliarde de lei in suma bruta care nu poate exista in conditiile in care tinta de deficit bugetar asumata de Romania in fata institutiilor europene este de 3%.

„Toate aceste cresteri sunt 4,85 de miliarde de lei in suma bruta, deci cresteri de masa salariala”, a spus Dragos Pislaru la emisiunea „In fata ta”, difuzata duminica la Digi24, potrivit News.ro.

Intrebat daca isi permite bugetul Romaniei sa suporte aceste cresteri, Pislaru a spus: „Raspunsul clar este ca nu. Suntem deja cu prognoza pe 2017 la marginea acelui 3% de deficit bugetar. In codul fiscal aveam prevazute scaderi de fiscalitate: inca un procent din TVA, taxa pe stalp, accize. Toate aceste lucruri iau resurse din buget”.

Ministrul Municii spune ca intregul calcul facut de PSD care sustine ca exista resursele financiare pentru cresterile salariale porneste de la premise false deoarece si daca se ia in calcul faptul ca aproximativ 40% din cresterile salariale se vor intoarce in buget sub forma de impozite aplicate acestor salarii, tot nu se ajunge la un impact bugetar, tot ramane o presiune pe buget de 2,9 miliarde de lei.

„Ei au calculat taxele, au ajuns la 2.9 miliarde de lei si au introdus un element care este absolut novice si incorect in calculul bugetar, au introdus efectele de runda a doua (reintrarea sumelor in circuitul economic - n.r.)”, mai spune Pislaru.

Ministrul spune ca aceste cresteri salariale facute inainte de campania electorala cumulate cu taxele care vor scadea din 2017 vor face imposibila atingerea tintei de deficit bugetar si vor scadea sumele destinate investitiilor sau va fi necesar ca Romania sa contracteze noi imprumuturi.

„Daca vor fi trecute aceste amendamente, viitorul guvern va fi pus intr-o situatie aproape imposibila in care va avea de optat fie sa respecte tinta de 3% deficit si asta inseamna sa diminueze cheltuieli de investitii sau sa creasca veniturile printr-o fiscalitate in crestere sau sa treaca de 3% deficit. Si ultima varianta, sa spuna «vai, uite ce mi-au lasat tehnocratii si nu putem plati»”, a adaugat ministrul Muncii.

Sursa foto: Pixabay.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri