10 Ianuarie 2017

Firea: Scolile din Bucuresti raman inchise pana lunea viitoare



Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anuntat, luni seara, ca scolile din Bucuresti vor fi inchise toata saptamana din cauza vremii nefavorabile, cursurile urmand sa fie reluate lunea viitoare.

"M-am consultat cu domnul ministru al Educatiei, cu inspectorul scolar general, cu domnul prefect, cu primarii de sectoare, cu medici, cu parinti si concluzia este una foarte clara. Avand in vedere conditiile meteo vitrege, scoala ar putea sa inceapa vineri in Capitala, ceea ce ar fi neplacut, pentru ca e zi de final de saptamana, asa ca am luat decizia ca toate cursurile sa inceapa luni, 16 ianuarie", a anuntat, luni seara, Gabriela Firea, informeaza news.ro.

Primarul Capitalei a precizat ca universitatile vor lua propriile decizii in privinta suspendarii cursurilor, in virtutea autonomiei universitare.

"In privinta universitatilor, asa cum stiti, exista autonomie universitara si fiecare universitate va lua propria decizie si o va anunta pe site-ul facultatilor", a mai spus Firea.

Ea a adaugat ca si in judetul Ilfov se va lua o decizie similara.

"In aceasta perioada, nu era o perioada de predare, de lectii, de materie, ci o perioada de evaluare. Toata aceasta perioada de evaluare va fi continuata", a precizat primarul Capitalei.



Citeste si