Un numar de 41 de persoane aflate in clubul Bamboo cuprins de un incendiu au ajuns la unitatile de primiri urgente ale spitalelor din Bucuresti, iar zece dintre acestea sunt internate, a declarat ministrul Sanatatii, Florian Bodog, care a facut apel la cei care se aflau in club ca in cazul in care au dureri de cap, vertij sau orice alte simptome sa mearga de urgenta la spital sau sa sune la Ambulanta, scrie News.ro.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, care a mers la spital sa discute cu persoanele ranite in incendiul din clubul Bamboo, a declarat jurnalistilor ca majoritatea ranitilor sunt intoxicati cu fum.

”Am inteles ca majoritatea persoanelor au stat in club, o parte au fost pe terasa unde se putea si fuma, sunt mai multe informatii. Sunt acolo colegii de la Politie si fac verificarile de rigoare pentru a stabili adevarul. O parte din ei s-au panicat si au sarit de la balcon, de aceea doi sunt internati la Ortopedie”, a spus Dan.

Ministrul Sanatatii, Florian Bodog, a spus, la randul sau, ca in momentul de fata sunt sapte pacienti internati la Terapie Intensiva si Toxicologie. El a precizat ca unul dintre pacienti - o femeie - este in stare mai grava. Aceasta a fost initial intubata, insa in prezent a fost detubata, fiind in stare stabila.

”Avem doua paciente care sunt internate la Ortopedie, una cu contuzie lombara, cu suspiciune de fractura de coloana lombara, iar cealalta cu o fractura la glezna stanga, si mai este un pacient internat la Spitalul Pantelimon. Pacientul acesta era cu suspiciune de fractura de coloana lombara, s-a infirmat si este doar contuzie de coloana”, a spus ministrul.

Bodog a adaugat ca pana in prezent la unitatile de primiri urgente din Bucuresti au venit 41 de persoane, dintre care zece au ramas internate.

Printre victimele incendiului sunt si un cetatean israelian, care a fost transportat la spital si-a cerut externarea, dar si o femeie din Bulgaria. ”Se pare ca este si o cetateanca bulgara. Abasada a luat legatura cu spitalul, probabil ca doreste sa mearga in Bulgaria”, a mai spus ministrul, sustinand ca in spitale exista toate dotarile si toate materialele necesare pentru raniti.

Ministrul Sanatatii a facut apel la persoanele care au fost externate si care au fost intoxicate cu monoxid de carbon in incendiu ca daca au dureri de cap, vertij sau orice alte simptome sa mearga de urgenta la spital sau sa sune la Ambulanta.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri