Ministrul Sanatatii, Florian Bodog, a declarat, marti, ca in aceasta saptamana vor fi disponibile 10.000 de doze de vaccin antirujeolic, urmand ca alte 110.000 de doze sa ajunga in tara saptamana viitoare. Oficialul a mai precizat ca, desi sunt judete in care exista vaccin impotriva rujeolei, rata de vaccinare continua sa fie mica.

"Cele 10.000 de doze de vaccin ROR, pe care le-am colectat de la toate depozitele notificate, sunt asteptate sa ajunga la Unifarm sau la directiile de sanatate publica in aceasta saptamana, iar celelalte 110.000 de doze vor ajunge saptamana viitoare. Aceste doze vor fi trimise cu prioritate in judetele cu probleme, in care s-a semnalat ca nu este vaccin”, a declarat Florian Bodog, potrivit News.ro.

Intrebat despre fetita de noua ani care a murit la Spitalul de Boli Infectioase ”Victor Babes” din Timisoara, ministrul a spus ca aceasta avea suspiciune de rujeola, fiind asteptat rezulltatul pentru confirmare de la Institutul Cantacuzino.

"Este vorba despre o fetita de noua ani, cu suspiciune de rujeola, care a fost internata initial la Spitalul de Copii din Timisoara, dupa doua-trei zile a fost transferata la Spitalul de Boli Infectioase din Timisoara, apoi starea s-a agravat, necesitand ventilatie mecanica si a decedat in data de 28 aprilie. (…) Din punct de vedere clinic este pus diagnosticul de rujeola, dar asteptam rezultatul de la Institutul Cantacuzino, in asa fel incat sa putem spune cu certitudine ca a fost rujeola”, a precizat Bodog.

Masuri pentru a evita criza vaccinurilor

Intrebat ce masuri ar putea fi luate pentru a exista permanent vaccinuri, ministrul Sanatatii a spus ca ar putea fi creat un "stoc tampon”, asa cum exista si in alte tari europene.

"Un stoc tampon cu o anumita valabilitate ne-ar asigura confortul pana la momentul la care se fac alte proceduri de achizitii. Am luat decizia ca toate procedurile de achizitie pentru vaccin sa se faca prin acord-cadrul intre doi ani si patru ani. Exista, insa, vaccinuri care nu sunt inregistrate pe piata, in Romania, care sunt aduse pe procedura de nevoi speciale si este destul de greu sa se faca acord-cadru cu un partener din strainatate”, a explicat Bodog.

Ministrul Sanatatii, Florian Bodog, a spus in interviul pentru News.ro, ca nu vrea ca populatia "sa intre in isteria” ca toata lumea o sa faca rujeola si a apreciat ca un gest iresponsabil contraindicarea vaccinarii de catre unii medici de familie care au tendinta de a face medicina la limita cu cea traditionala.

“Avem focare (de rujeola, n.r.), stim unde sunt aceste focare, este foarte important sa facem vaccinare in focar. In acelasi timp, parintii care au copii care ajung la varsta de un an trebuie sa-i vaccineze si trebuie sa respecte indicatiile medicilor de familie”, a spus Bodog.

Vaccinurile impotriva rujeolei sunt autorizate in Europa

Ministrul a dat asigurari nu vor fi achizitionate decat vaccinuri care sunt autorizate in Europa, pentru ca cea mai importanta este siguranta copiilor.

“Vaccinurile care se vand pe piata romanesca sunt vaccinuri aprobate la nivel european. Eu am gasit ROR produs de o companie europeana, dar facut in India. Acest vaccin avea o componenta care nu este permisa pe piata europeana. Si atunci, desi sunt in plina epidemie, pentru mine conteaza foarte mult ca siguranta copiilor romani sa fie identica cu siguranta de care beneficiaza orice copil european. Nu facem experiente, aducem doar vaccinuri care sunt autorizate, care nu au componenta care este interzisa pe piata romanesca. Cu toate ca sunt multe vaccinuri care sunt dovedite ca sunt bune si nu dau reactii adverse, eu respect legislatia europeana si nu voi face niciun rabat de la acest lucru. Practic, copiii romani nu vor beneficia decat de vaccinuri care sunt autorizate in Europa”, a spus ministrul Bodog.

Peste 5.100 de cazuri de rujeola confirmate. 23 de morti

Pana in 28 aprilie au fost confirmate 5.119 de cazuri de rujeola, dintre care 23 de decese. Sapte dintre decese au fost in judetul Timis, cate cinci in Arad si Dolj, trei in Caras-Severin si cate un caz a fost inregistrat in Bucuresti si in judetele Calarasi si Satu Mare.

Cele peste 5.000 de cazuri au fost raportate in 38 de judete, cele mai multe in Caras-Severin - 965), Timis - 950, Arad - 837, Mures - 350, Dolj - 343, Calarasi - 178, Satu Mare - 170, Sibiu - 170, Alba - 135 , Bistrita-Nasaud - 129, Hunedoara - 127 si Brasov - 114, restul judetelor avand intre unu si 99 de cazuri. Dintre pacientii diagnosticati cu rujeola, 4.934 nu au fost vaccinati niciodata.

Sursa foto: REDPIXEL.PL / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri