15 Mai 2017

Peste 700 de calatori au fost prinsi fara bilet in trenurile controlate de politisti



Peste 700 de calatori au fost prinsi fara bilet in aproape 580 de trenuri controlate de politisti, iar 187 de persoane au fost amendate pentru tulburarea ordinii si linistii publice, potrivit Politiei Romane.

Politistii de la transporturi au facut, in 10 si 11 mai, controale in 436 de statii CFR si in 577 de trenuri de calatori, in urma carora au constatat noua infractiuni, dintre care sapte judiciare si doua economice, scrie News.ro.

Echipele de control au prins in trenuri 721 de calatori care nu aveau bilet sau abonament, acestia fiind pusi sa plateasca bilet la pretul de taxare din tren, valoarea taxelor si suprataxelor fiind de peste 12.000 de lei. In garile si trenurile controlate au fost gasiti 10 copii care nu erau supravegheati si trei persoane suspectate de infractiuni.

In cele doua zile au fost date 282 de amenzi, in valoare de peste 43.000 de lei, dintre care 187 pentru tulburarea ordinii si linistii publice, 10 pentru activitati comerciale ilicite, 45 pentru incalcarea normelor privind transporturile pe calea ferata si trei pentru nereguli privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor.



Citeste si