23 Mai 2017

Referendum pentru demiterea Gabrielei Firea: A fost instalat primul cort pentru strangerea de semnaturi



Asociatia ”Bucuresti fara ei” strange semnaturi pentru demiterea primarului Gabriela Firea. Astfel, bucurestenii care vor sa dea semnaturi o pot face in cortul instalat in Piata Unirii. Pentru declansarea referendumurilor de demitere sunt necesare semnaturile a 25% din bucurestenii cu drept de vot, adica peste 440.000.

Strangerea de semnaturi pentru demiterea prrimarului Capitalei, Gabriela Firea, este preconizata sa inceapa pe 7 iunie si o sa dureze cinci luni, potrivit News.ro.

A fost depusa la Primaria Capitalei notificarea prin care anuntam instalarea primului cort pentru strangerea de semnaturi in vederea organizarii referendumurilor de demitere a primarului general al capitalei – Gabriela Firea, a primarilor de sector si a Consiliului General al Muncipiului Bucuresti (CGMB). Cortul va fi amplasat la Piata Unirii, pe trotuarul dintre Magazinul Unirea – coltul cu magazinul H&M si intersectia Pietei Unirii cu Splaiul Unirii

Asociatia "Bucuresti fara ei"

Cei care vor sa ajute asociatia sa instaleze mai multe corturi in Bucuresti, pentru strangerea de semnaturi, o pot face prin donatii la "Doar impreuna putem reusi!”.

Cati bucuresteni trebuie sa semneze pentru declansarea referendumului de demitere a primarului?

Conform Legii administratiei publice locale 215/2001, mandatul primarului inceteaza ca urmare a rezultatului unui referendum local avand ca obiect demiterea acestuia, organizat in conditiile legii.

”Referendumul pentru incetarea mandatului primarului se organizeaza ca urmare a cererii adresate in acest sens prefectului de locuitorii comunei, orasului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de catre acesta a intereselor generale ale colectivitatii locale sau a neexercitarii atributiilor ce ii revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercita ca reprezentant al statului. Cererea va cuprinde motivele ce au stat la baza acesteia, numele si prenumele, data si locul nasterii, seria si numarul buletinului sau ale cartii de identitate si semnatura olografa ale cetatenilor care au solicitat organizarea referendumului. Organizarea referendumului trebuie sa fie solicitata, in scris, de cel putin 25% dintre locuitorii cu drept de vot. Acest procent trebuie sa fie realizat in fiecare dintre localitatile componente ale comunei, orasului sau municipiului”, prevedea legea.

Potrivit reglementarilor in vigoare, Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local, organizat in conditiile legii. Referendumul se organizeaza ca urmare a cererii adresate in acest sens prefectului de cel putin 25% din numarul cetatenilor cu drept de vot inscrisi pe listele electorale ale unitatii administrativ-teritoriale.

Cheltuielile pentru organizarea referendumurilor se suporta din bugetul local.

In 10 mai, numarul total al alegatorilor din Bucuresti era 1.773.708, potrivit AEP, ceea ce inseamna ca pentru organizarea referendumului de demitere a primarului Capitalei ar fi necesare cel putin 443.427 semnaturi.



Citeste si