Reprezentantii Uniunii Salariale aduna semnaturi in judetele din Transilvania in vederea sustinerii unei initiative legislative la nivelul Uniunii Europene care sa stabileasca salarii egale in toate tarile pentru aceeasi munca prestata, a anuntat, duminica, intr-o conferinta de presa sustinuta al Satu Mare, Gyongyosi Marton, presedintele comitetului initiativei Uniunea Salariala si deputat Jobbik in Parlamentul din Ungaria, informeaza Agerpres.

"In primavara acestui an s-a pornit initiativa cetateneasca prin care s-a formulat principiul egalitatii salariale sau principiul venituri egale pentru o munca egala. S-au intrunit reprezentanti a sapte tari, care se vor adresa Comisiei Europene sau organismelor Uniunii Europene in vederea egalizarii veniturilor din Uniunea Europeana, deoarece au trecut 30 de ani de la schimbarea regimurilor, suntem membri de 10 ani ai Uniunii Europene, mai mult de 10 ani asteptam sa ne ridicam la nivelul Occidentului sau Europei, dar sa se realizeze si egalizarea din punct de vedere al veniturilor, atat intre Est si Vest. Din pacate, am constatat ca in loc sa ne apropiem de nivelul de trai din Occident, din ce in ce mai tare suntem lasati in urma. Ne-am decis sa ne unim fortele iar reprezentanti ai sapte tari din Europa Centrala de Est sa incercam sa ne impune", a declarat Gyongyosi Marton.

El a precizat ca pana in mai 2018 trebuie stranse peste un milion de semnaturi din intreaga Uniune Europeana in vederea sustinerii initiativei in Parlamentul European, fiind adunate deja peste 100.000.

"La sfarsitul lunii mai, la initiativa noastra, Comisia Europeana a dat unda verde, astfel incat pana in 22 mai trebuie sa strangem un milion de semnaturi in sprjinul acestei initiative. Aceste semnaturi sunt stranse in intreaga Uniune Europeana si in vederea lansarii acestei campanii am ajuns in Romania. Am fost in Cluj, Targu Mures, Odorheiu Secuiesc, acum suntem in Satu Mare si mergem mai departe la Oradea. Vom face si standuri publice, pe strada, sa vedem cat sunt de deschisi oamenii pentru initiativa noastra. Noi am constatat ca este un foarte mare interes fata de aceasta initiativa si practic nu este persoana la care sa nu putem apela. Constatam faptul ca pe tineri ii intereseaza aceasta initiativa, deoarece ei sunt cei care mai repede sau mai tarziu pleaca din tara pentru a obtine un loc de munca in strainatate mai bine platit iar cei in varsta observa faptul ca nepotii pleaca de langa ei in strainatate", a mai spus deputatul.

Reprezentantul Uniunii Salariale din partea Romaniei, Dragos Tirnoveanu, a declarat ca in tara noastra trebuie stranse 24.000 de semnaturi, fiind adunate deja cateva mii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri