Regele Mihai a fost inmormantat, sambata seara, cu salve de tun, in aplauzele catorva mii de oameni care au umplut curtea manastirii Curtea de Arges, dar si spatiul din fata noii catedrale.

Curtea de Arges, un orasel de linistit de munte, a devenit neincapator in dupa-amiaza si seara de sambata pentru miile de oameni veniti sa asiste la funeraliile ultimului monarh al Romaniei, numarul celor prezenti fiind, dupa unele estimari, la gara si la biserica, de aproximativ 16.000 de persoane.

Circulatia rutiera a fost restrictionata, dar, pe strazile pe care traficul auto era permis, aglomeratia a fost asa de mare incat unii au preferat sa coboare din masini si sa-si continue drumul pe jos.

Dupa intrarea cortegiului funerar in curtea manastirii, accesul in zona adiacenta a fost practic blocat de miile de oameni veniti cu candele, torte, steaguri tricolore si flori sa-si ia adio de la Regele Mihai.

Ceremoniile funerare din orasul care gazduieste Necropola Regala au avut un caracter privat. Au fost prezenti in vechea si in noua catedrala, la slujba de ingropare, respectiv la ceremonia religioasa a inhumarii, doar membrii Familiei Regale si rude ale fostului suveran. Cei aflati afara, oficialitati locale, personalitati prezente la ceremonie si oameni simpli au putut sa urmareasca slujba transmisa in direct pe un ecran imens, amplasat in imediata apropiere a lacasului de cult. Ceremonia de inhumare, care s-a desfasurat in noua catedrala aflata la cateva sute de metri de cea veche, a avut un caracter strict privat, in prezenta membrilor familiei, fara posibilitatea de a fi urmarita video.

Sicriul regelui a fost scos din biserica in aplauzele multimii si purtat de opt militari ai Regimentului 30 Garda "Mihai Viteazul". Deplasarea cortegiului funerar de la vechea catedrala, construita in secolul al XVI-lea de domnitorul Neagoe Basarab, la cea noua, aflata inca in constructie, s-a facut printre doua cordoane formate din preoti si militari cu torte.

Caracterul privat al ceremoniei de inhumare a Regelui Mihai nu a stirbit cu nimic din emotia momentului.

Salvele de tun trase in onoarea ultimului suveran al Romaniei, intonarea Imnului National, a Imnului Regal, dar mai ales a Marsului Funebru de catre fanfara militara, aplauzele miilor de oameni care au scandat numele regelui - toate acestea in momentul inhumarii -, au generat o emotie puternica, vizibila pe fetele si in gesturile celor prezenti.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri