Patru din fiecare cinci dolari din averea generata pe plan global, anul trecut, au ajuns la cei mai bogati 1% dintre oameni, iar jumatatea cea mai saraca a omenirii nu a primit nimic, potrivit raportului organizatiei de caritate Oxfam, citat de Reuters, noteaza Agerpres.

Conform raportului, cei 3,7 miliarde cei mai saraci locuitori ai planetei nu au constatat nicio crestere in plan financiar in 2017, in timp ce 82% din averea generata in economia mondiala s-au dus la cei mai bogati 1%.

Acest lucru "arata ca economiile recompenseaza bogatia si nu munca grea a milioane de oameni", a declarat pentru televiziunea Reuters Winnie Byanyima, directoarea executiva a Oxfam, subliniind ca "cei putini de la varf devin tot mai bogati si milioanele de la baza sunt prinsi in salarii care le perpetueaza saracia".

O cauza majora a inechitatii o reprezinta evaziunea fiscala, sustine Byanyima, facand apel la liderii de pe plan international sa combata "paradisurile fiscale" si sa sustina financiar educatia, sanatatea si crearea de locuri de munca pentru tineri.

Byanyima l-a criticat in special pe presedintele american Donald Trump pentru ca a creat un "cabinet de miliardari" si a adoptat o legislatie fiscala favorabila, in opinia ei, tot celor superbogati si nu americanilor de rand.

Citeste si:
Averea globala: 1% dintre bogati vor detine mai mult decat restul
Cum vor fi impartiti banii...

Conform raportului anual al Oxfam, in perioada martie 2016 - martie 2017 numarul miliardarilor a crescut intr-un ritm de unul la doua zile, iar in SUA cei mai bogati trei oameni detin o avere egala cu veniturile totale ale jumatatii celei mai sarace a americanilor.

Organizatia a mai consemnat ca femeile sunt cele mai afectate de inegalitatile globale, intrucat de regula sunt mai prost platite decat barbatii si au locuri de munca mai nesigure.

Potrivit unor estimari mai vechi al Forumului economic mondial, vor mai trece 217 ani ca femeile sa castige la fel ca barbatii si posturile sa fie distribuite in mod egal intre cele doua sexe, noteaza Reuters.

Coautorul raportului Oxfam, Inigo Macias Aymar, a conchis pentru Reuters ca actualul "model economic nu functioneaza deloc".

Citeste si:
Civilizatia saracilor: muncim pentru cei putini si extrem de bogati
Civilizatia saracilor: muncim...

Organizatia cere ca toti lucratorii sa beneficieze de un salariu minim care sa le asigure traiul, eliminarea decalajelor dintre barbati si femei in ce priveste retribuirea muncii si adoptarea de reglementari mai drastice impotriva evaziunii.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Social »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Cei mai bogati oameni ai planetei sunt cauza schimbarilor climatice