Seful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculara din cadrul Institutului de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare si Transplant (IUBCvT) Targu Mures, profesor doctor Horatiu Suciu, a declarat miercuri, intr-o conferinta de presa, ca bugetul institutiei pentru un an este comparabil cu aproximativ 10 operatii platite de statul roman pentru interventii medicale in strainatate, in conditiile in care aici se opereaza peste 300 de copii anual, relateaza Agerpres.

Potrivit medicului Horatiu Suciu, in decursul celor 13 ani de cand s-a deschis centrul cardiovascular pediatric, la Targu Mures au fost operati peste 3.500 de copii. Cazurile au provenit din toata tara, unele reprezentand urgente foarte grave.

"Aici exista resursa umana necesara care poate sa abordeze aceste cazuri foarte dificile. Conform logisticii pe care o avem, facem 300-350 de operatii la copii pe an, insa in continuare numerosi copii trebuie sa plece din tara pentru interventii in strainatate", a declarat dr. Horatiu Suciu.

Directorul IUBCvT a precizat ca desi interventiile facute in cadrul institutului depasesc media europeana, resursele pe care acesta le are la dispozitie nu permit acoperirea tuturor cazurilor.

Sunt convins ca este o cheltuiala enorma din partea Casei de Asigurari de Sanatate pentru acesti copii. O interventie pentru un pacient critic, un nou nascut, in strainatate se deconteaza atat cat costa, 40-50.000 de euro, care poate sa ajunga la 100.000 euro. Statul roman trebuie sa plateasca in continuare sume la care niciun institut din tara nici nu viseaza, pentru o operatie. Noi platim un buget pe an care e comparabil cu aproximativ 10 operatii platite afara si noi operam cateva sute. Ceva nu este in regula. Deocamdata mie imi scapa logica dupa care functioneaza aceasta finantare, a mai spus dr. Horatiu Suciu.

Potrivit medicului muresan, nevoia reala ar fi de 1.000 de operatii pe an, insa in Romania lista de asteptare este foarte lunga din cauza copiilor nediagnosticati, care nu au fost operati in anii precedenti.

"Noi avem o mostenire mare de copii nerezolvati in anii precedenti si cazurile vin nediagnosticate, din ce in ce mai tarziu, pana la varste mari, iar orice lucru nerezolvat la timp devine tot mai complicat. Nu s-a recunoscut la timpul potrivit ca noi avem o problema (cu numarul mare de copii cu malformatii congenitale, n.r.). In momentul actual nu se poate acoperi nevoia reala de tratament a copilului cu malformatii congenitale si nu s-a recunoscut inca problema aceasta, astfel incat sa fie o strategie nationala corecta. Acordam tratament unei bune parti a copiilor cu probleme din Romania, dar inca peste jumatate din necesarul de interventii nu este efectuat. Cati dintre acestia reusesc sa plece peste hotare, mi-e greu de spus", a subliniat dr. Horatiu Suciu.

Sursa foto: Shutterstock / Gearstd

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri