USR Sector 1 a publicat, pe pagina de Facebook, o serie de fotografii cu podul Constanta, care face posibila trecerea trenurilor peste Calea Grivitei din Capitala, acuzand autoritatile care ar trebui sa se ocupe de lucrarile de reabilitare ca mascheaza „problemele structurale cu ipsos”.

„Podul Constanta, de la NEPASARE la PREMEDITARE. Aceste poze sunt facute astazi. Au mascat problemele structurale cu ipsos! (LE: adeziv de exterior) Specialistii pe care i-am consultat ne confirma ca aceasta lucrare are valoare structurala ZERO. Saptamana trecuta autoritatile responsabile au anuntat ca se vor realiza lucrari de reparatii si am crezut ca se va intampla in sfarsit ceva normal. Insa astazi (n.r. luni) suntem martorii unui act de politiciansim pur: spoiala (in adevaratul sens) unor probleme grave ca urmare a presiunii publice”, se arata in mesajul publicat de USR Sector 1.

Ciprian Ciucu, consilierul general PNL, a publicat, pe Facebook, un mesaj prin care ii solicita primarului Gabriela Firea sa discute in sedinta extraordinara, convocata pentru saptamana viitoare, situatia podului Constanta.

Ciucu sustine ca pentru reconstruirea Podului Constanta exista proiect aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucuresti inca din 2007, “cu toate avizele necesare si cu indicatorii tehnico-economici gata. Poiectul a fost realizat de SC Metroul SA, a fost negociat si avizat de Ministerul Transporturilor, CFR, Metrorex, si Primaria Capitalei. A fost inclus in programul de investitii al Primariei si a fost prevazuta o deschidere initiala de finantare de 100 mii lei in bugetul din 2008. De atunci proiectul "sta" la coada, pentru a se incepe procedurile de initiere a licitatiei pentru atribuirea contractului. In 2007, ca urmare demersurile facute de catre deputatul PNL de Bucuresti Costica Canacheu, CFR a expertizat podul, asa au descoperit ca nu a mai fost facuta reparatie capitala din anul 1967!”.

“RESPONSABILITATEA neincluderii acestui proiect pe lista de investitii ii apartine lui Sorin Oprescu 9 ani si Gabrielei Firea 2 ani. E posibil ca Firea, care trimis acasa toti fostii consilieri PSD ca sa-si aduca proprii sai oameni in CGMB, sa nu aiba habar de acest proiect”, mai scrie Ciucu.

Potrivit consilierului general, “CFR lucreaza la un proiect (altul!) de investitii propriu dedicat acestui obiectiv si a atribuit contractul unui constructor care nu a initiat lucrarile, se pare, pentru ca nu a primit un certificat de urbanism necesar de la Primaria Sectorului 1. CFR este acum in etapa de reparatii (a se citi carpeli cu ipsos de ochii lumii) a facut eleborat Expertiza Tehnica si DALI (documentatie tehnico-economica similara studiului de fezabilitate) dar NU are proiectul Tehnic si NU a atribuit executia lucrarilor! Deci chestiunea cu Certificatul de Urbanism este praf in ochi, oricum acolo este vorba de lucruri minore”.

Primaria Capitalei a anuntat pe 23 aprilie ca Podul Constanta se afla in proprietatea statului, administrarea Ministerului Transporturilor, si este concesionat Companiei Nationale de Cai Ferate CFR SA.

"Prin urmare, singura institutie abilitata de lege sa execute lucrari de consolidare/reabilitare la acest obiectiv este Compania Nationala de Cai Ferate CFR SA", a informat PMB.

Pe 25 aprilie, CFR SA a anuntat ca va derula in luna mai 2018 lucrari de interventie in zona Podului Constanta, in baza avizului emis de Primaria Municipiului Bucuresti. Compania mentiona ca, in paralel cu desfasurarea lucrarilor de interventie, Regionala de Cai Ferate Bucuresti continua parcurgerea si derularea etapelor premergatoare implementarii programului de reparatii la Podul Constanta, pentru zona administrata de CFR, pana in prezent fiind elaborate Expertiza Tehnica si DALI (documentatie tehnico-economica similara studiului de fezabilitate), documentatii tehnice obligatorii in vederea demararii procedurilor de lansare a licitatiei pentru elaborarea proiectului tehnic si executia lucrarilor de reparatii.

Sursa foto: USR Sector 1

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri