Primaria Capitalei a anuntat ca a fost finalizat regulamentul privind acordarea unui sprijin financiar cuplurilor infertile din Bucuresti cu scopul realizarii procedurii de fertilizare in vitro, iar proiectul se va derula incepand din 4 iunie. Sprijinul financiar acordat este de 13.800 de lei pentru fiecare cuplu, iar banii se vor acorda sub forma unor vouchere in doua etape, in baza scrisorii medicale, scrie Digi24.

Proiectul se va derula incepand din 4 iunie, in farmacii si in unitati sanitare specializate in fertizilizare in vitro, care, conform regulamentului, indeplinesc criteriile de eligibilitate, iar regulamentul privind acordarea acestui sprijin financiar va fi postat joi pe site-ul Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale (ASSMB) si va putea fi consultat atat de catre cuplurile interesate de acest program, cat si de farmacii si de unitatile medicale specializate in realizarea acestei proceduri, spune Primaria Capitalei.

Care sunt criteriile de eligibilitate

Criteriile de eligibilitate sunt: cuplurile infertile au indicatie pentru procedura de fertilizare in vitro, membrii cuplului sunt asigurati medical, partenerul sufera de azoospermia, femeile au intre 24 si 45 de ani.

Sprijinul financiar acordat este de 13.800 de lei cuplu/solicitare si se acorda sub forma de doua vouchere pentru fiecare solicitare. Voucherele se vor acorda simultan, dupa cum urmeaza: etapa 1 - voucher medicamente pentru tratamentul de stimulare, in valoare de 4.600 de lei si etapa 2 - voucher proceduri medicale pentru interventia medicala specifica, in valoare de 9.200 de lei.

Primaria Capitalei da asigurari ca toate etapele acestui proiect se vor desfasura complet transparent, ASSMB afisand, atat la sediul din str. Sfanta Ecaterina, nr. 3, sector 4, precum si pe site toate datele statistice ale proiectului (numarul dosarelor depuse, numarul celor aprobate, dosarele incluse in lista de asteptare, numarul de proceduri de fertilizare in vitro efectuate). De asemenea, lista cu unitatile sanitare specializate in fertilizare in vitro si farmaciile eligibile va fi afisata pe site-ul Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale.

Proiectul a fost initiat de primarul Capitalei, Gabriela Firea, si a fost votat in sedinta Consiliului General al Municipiului Bucuresti din 28 martie. Firea spunea la inceputul sedintei ca nu este impusa conditia de casatorie pentru oferirea acestui ajutor financiar.

Sursa foto: Olesia Bilkei / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri