16 Noiembrie 2018

Consiliul Concurentei: In primele noua luni din 2018, pretul benzinei a crescut cu 11,5%! Media UE a fost de 8,5%



Romanii sunt printre cei mai afectati europeni de cresterea pretului la carburanti. Doar in Germania s-a scumpit benzina mai mult ca in Romania in primele noua luni ale acestui an, reiese din raportul de activitate al Consiliului Concurentei. Care sunt cauzele scumpirii carburantilor in tara noastra?

Cresterea cotatiei internationale a petrolului s-a suprapus reintroducerii supraaccizei la carburanti pe piata romaneasca in doua etape (15 septembrie si 1 octombrie 2017 -n.r.). Ambii factori au determinat o crestere importanta a pretului la motorina si benzina, conform datelor Comisiei Europene”, noteaza Consiliul Concurentei.

De la sfarsitul anului 2017 pana la 30 septembrie 2018, pretul mediu al unui litru de benzina in Romania a crescut cu 11,5%, a doua ce mai agresiva scumpire dupa Germania (+11,6%), potrivit datelor Comisiei Europene. In aceeasi perioada, in Uniunea Europeana, pretul litrului de benzina a crescut, in medie, cu 8,5%.

In mod similar, Romania a inregistrat si unul dintre cele mai mari ritmuri de crestere a pretului si la motorina: 11,1% fata de media europeana (10,3%) si cea regionala (Bulgaria – 10,4%; Polonia – 8,3% sau Ungaria – 8,6%).

Preturile cu taxe, sub media europeana

Si ca suma absoluta, consumatorii romani platesc pentru carburanti peste media europeana si cea regionala, daca vorbim de preturi fara taxe la benzina si motorina. Insa, preturile la pompa (cele cu taxe) sunt sub media europeana, se subliniaza in raportul Concurentei.

In cazul motorinei, carburant utilizat preponderent de consumatorii romani si de catre transportatorii de marfuri, un litru costa echivalentul a 1,27 euro in septembrie 2018, in timp ce media europeana era de 1,39 euro, iar in tarile vecine, acesta putea fi achizitionat cu sume cuprinse intre 1,17 (Bulgaria) si 1,19 euro (Polonia), in timp ce in Ungaria pretul este similar cu cel din Romania.

La benzina, situatia nu difera foarte mult. In Romnaia, la finalul lui septembrie, un litru costa 1,25 euro, insa media europeana era mult mai mare (1,48 euro/litru).

Discutii pentru plafonarea preturilor

Ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, a anuntat, recent, ca analizeaza posibilitatea plafonarii preturilor la carburanti, insa dupa eliminarea supraaccizei.

"Discutam cu cei de la Consiliul Concurentei pentru a gasi o formula legala ca aceasta scadere sa se regaseasca in economie si la nivelul fiecarui consumator", a declarat Teodorovici, in urma cu cateva saptamanai.

La vremea respectiva, si presedintele Consiliului Concurentei, instituitie care trebuie sa isi dea avizul pe o astfel de masura, declara ca sunt discutii cu Ministerul Finantelor pe aceasta tema.

"Este o idee recenta si ne vom consulta cu Ministerul Finantelor pe aceasta tema. Mi se pare absolut legitima intentia Guvernului de a se asigura ca reducerea de taxe se reflecta si la pompa", a spus Chiritoiu.

Potrivit acestuia, Consiliul Concurentei a analizat pana acum mai multe situatii in care taxele aplicate unor produse au scazut sau au crescut, precum reducerea TVA la paine, iar analizele au aratat ca aceste scaderi sau cresteri se reflecta si in preturile finale.

De altfel, Consiliul deruleaza o analiza sectoriala pe piata carburantilor, iar raportul va fi facut public la inceputul anului viitor.

"Datele arata ca variatia barilului de titei se transmite si in pret, adica, atunci cand cotatia barilului creste, se majoreaza si pretul la pompa, iar, cand barilul scade, scade si pretul in benzinarii", a explicat Chiritoiu.



Citeste si