44% dintre angajatii romani s-au simtit hartuiti sexual la locul de munca cel putin o data de-a lungul carierei, insa patru din cinci persoane afectate nu au raportat incidentele colegilor sau superiorilor, preferand sa suporte hartuirea, ori sa plece din companie, arata un sondaj realizat de BestJobs.

Majoritatea celor care spun ca s-au simtit hartuiti sexual la job sunt femei (86%), iar 56% sustin ca au trecut printr-o astfel de situatie de cel putin trei ori, in timp ce aproximativ 12% spun ca li se intampla constant. Desi cazurile de hartuire sexuala sunt rareori raportate - numai 21,2% spun ca s-au indreptat catre colegi sau superiori, iar alti 20% au preferat sa ascunda si sa suporte situatia - trei din cinci victime spun ca au avut o confruntare directa cu persoana vinovata. Ca urmare, pentru aproape patru din zece persoane situatia a incetat, insa mai mult de trei din zece sustin ca, din contra, confruntarea a agravat lucrurile, in timp ce pentru restul nu a adus nicio schimbare. Aproape 59% dintre cei hartuiti sexual de cineva din echipa au ales sa paraseasca locul de munca.

O posibila explicatie ar fi ca, in jumatate din cazuri, responsabil de hartuire a fost chiar managerul sau superiorul direct, iar pentru 34,5% dintre respondentii care au raspuns afirmativ, comportamentul neadecvat a venit din partea unui director din conducerea executiva a companiei. Totodata, angajatii s-au simtit hartuiti de catre un coleg aflat pe o pozitie similara in companie (38,3% dintre respondentii care au raspuns afirmativ), de catre un client (16%) sau un furnizor (5%).

Pentru jumatate dintre cei care nu au raportat incidentul/incidentele, argumentul principal pentru a decide sa ascunda situatia a fost ca nu aveau dovezi, fiind vorba de cuvantul lor impotriva cuvantului celuilalt, in timp ce o treime dintre ei nu doreau sa fie perceputi ca angajati-problema, restul de 17% temandu-se sa nu isi piarda jobul.

Cei care au ales sa raporteze totusi incidentul au reclamat situatia superiorului lor direct, sefului direct al agresorului, departamentului de HR sau departamentului legal. In schimb, multi dintre cei care au decis sa faca problema cunoscuta la nivelul companiei au suportat consecinte: fie au fost ocoliti de colegi (28,5%), au fost certati de sefi (12%) sau chiar au fost dati afara din companie (14,2%). Doar una din cinci persoane a primit sustinere atat din partea colegilor, cat si a sefilor. In 38% dintre situatii, hartuirea a incetat dupa ce cazul a fost reclamat, insa vinovatul si-a pastrat jobul in companie. Doar in 5% dintre cazuri hartuitorul a fost dat afara.

Citeste si:
Nu ai inca job? Mii de posturi pentru debutanti, disponibile oricand
BestJobs: Peste 5.000 de...

Sursa foto: Shutterstock.com

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Social »



Citeste si
Doua treimi dintre angajatii romani sunt foarte stresati la job