Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) aloca in acest an 30 de milioane de lei pentru stimularea angajarii tinerilor in agricultura, acvacultura si industria alimentara, bani care vor fi utilizati pentru acordarea unor facilitati fiscale atat pentru angajator cat si pentru angajat, conform proiectului de Hotarare pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 336/2018, informeaza Agerpres.

"Prin Legea nr. 336/2018 a fost adoptat Programul pentru stimularea angajarii tinerilor in sectoarele agricultura, acvacultura si industria alimentara. Scopul acestui Program il constituie crearea de noi locuri de munca, reprezentand un instrument activ in vederea atragerii tinerilor catre munca in agricultura, acvacultura si industria alimentara. Programul vizeaza acordarea unui sprijin financiar angajatorilor fermieri in vederea angajarii, cu norma intreaga, a tinerilor beneficiari ai Programului pe
perioada nedeterminata sau determinata, dar nu mai putin de 12 luni", se arata in proiectul de Hotarare, publicat pe site-ul MADR.

Astfel, angajatorul fermier care face dovada angajarii a doi tineri beneficiari ai Programului beneficiaza de un sprijin financiar lunar de 1.000 de lei pentru fiecare persoana, daca aceasta are studii superioare de specialitate in domeniul agricol, acvacultura si/sau industrie alimentara, de 750 lei pentru persoanele cu studii medii de specialitate, precum si cursuri de formare profesionala de scurta durata in domeniul agricol, al acvaculturii si/sau industriei alimentare si de 500 lei pentru persoanele fara studii.

Potrivit proiectului, tinerii beneficiari ai Programului trebuie sa aiba studii de specialitate in domeniul agricol, al acvaculturii si/sau industriei alimentare, conform codurilor COR.

"Pentru a beneficia de prevederile prezentei legi, angajatorii fermieri au obligatia de a incheia cu tinerii beneficiari ai Programului contracte individuale de munca cu norma intreaga, pe perioada nedeterminata sau determinata, dar nu mai putin de 12 luni, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Prin derogare de la prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, tanarul beneficiar al Programului care a fost angajat in conditiile prezentei legi beneficiaza de scutiri de la plata impozitului pe venit aferent salariului brut stabilit potrivit contractului individual de munca incheiat in cadrul Programului", se arata in document.

Pascal Cassecuelle a fost...
Citeste si: Pascal Cassecuelle a mai preluat o functie in cadrul conducerii Bayer

Potrivit sursei citate, programul va contribui la cresterea fortei de munca in agricultura, acvacultura si industria alimentara cu aproximativ 3.000 persoane, pentru anul 2019, tineri beneficiari ai programului cu studii superioare, cu studii medii de specialitate, precum si cursuri de formare profesionala de scurta durata in domeniul agricol, al acvaculturii si/sau industriei alimentare si fara studii, contribuind la cresterea gradului de profesionalizare si reintinerire a fortei de munca precum si la reducerea
somajului in randul tinerilor din mediul rural.

"Valoarea Programului corespunzatoare anului 2019, este de 30.000 mii lei in limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale cu aceasta destinatie, urmand ca valoarea aferenta anului 2020 sa se aprobe prin hotarare a Guvernului, in limita prevederilor bugetare aprobate prin legile bugetare anuale cu aceasta destinatie", se precizeaza in proiectul de Hotarare.

Inscrierea in Program se face pana la data de 31 decembrie 2020.

Romania este una dintre tarile europene cu cel mai ridicat potential in sectorul agricol, avand a sasea cea mai mare suprafata agricola utilizata dintre tarile Uniunii Europene, insa se confrunta cu un randament scazut al productiei din cauza mai multor factori, intre care cel mai important este criza fortei de munca.

Interviu cu directorul de...
Citeste si: Ce salarii si beneficii primesc angajatii Lidl

Potrivit Eurostat, in Romania forta de munca ocupata in agricultura este de 1,6 milioane de persoane, ocupand locul al doilea dupa Polonia. Cu toate acestea, 85% din totalul fortei de munca din agricultura este nesalariata, lucrand pe propriile exploatatii agricole de subzistenta, conform notei de fundamentare a proiectului.

"In prezent, nu exista un statut profesional clar definit al agricultorului, ceea ce are implicatii puternice pe plan fiscal si cel al asigurarilor sociale si asistentei de sanatate. Confruntat cu o rata a saraciei deosebit de ridicata, de peste 54%, mediul rural nu detine elementele de atractivitate necesare pentru mentinerea tinerilor la sat, fapt ce a condus la imbatranirea populatiei ocupate in agricultura si implicit la o criza a fortei de munca ocupate in sectorul rural. Cauzele principale care au determinat aceasta criza a fortei de munca ocupate in sectorul rural tin de politica statului privind promovarea unor masuri atractive pentru intoarcerea tinerilor la sat, cresterea gradului de ocupare a fortei de munca din domeniul rural, evitarea migratiei si consolidarea durabila a exploatatiilor care functioneaza in acest sector", consemneaza nota de fundamentare.

Una dintre aceste cauze este fiscalitatea ridicata cu care se confrunta angajatorii din mediul rural, raportata la specificul sectorului agricol, la costul fortei de munca raportat la costul de productie si la pregatirea profesionala a angajatilor.

Legea nr. 336/2018 privind aprobarea Programului pentru stimularea angajarii tinerilor in sectoarele agricultura, acvacultura si industria alimentara a fost adoptata pe 21 noiembrie 2019 de catre Camera Deputatilor, la initiativa unor parlamentari PSD.

JYSK isi intrerupe...
Citeste si: Un mare lant de magazine se alatura protestului #sieu

Legea prevede derularea Programului pe perioada 2018-2020, prin acordarea unor facilitati fiscale, atat pentru angajator cat si pentru angajat, cu scopul de a se crea noi locuri de munca, cu accent deosebit pe evitarea migratiei.

Sursa foto: Shutterstock/Fotokostic

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Social »



Citeste si
Thales vrea sa angajeze 750 de oameni in urmatorii trei ani