Se intampla in Romania anului 2019. Emilia Sercan, jurnalista de investigatii care a scos la iveala nenumarate teze de doctorat plagiate, inclusiv de la Academia de Politie, a primit un mesaj prin care este amenintata cu moartea.

“Luni seara, la ora 21,05, am primit un mesaj de amenintare cu moartea. Mesajul vine in contextul in care de trei saptamani public in mod constant informatii despre tezele de doctorat plagiate de la Academia de Politie, institutie aflata in subordinea Ministerului de Interne, iar alte materiale erau in pregatire”, scrie aceasta pe Facebook.

“De patru ani scriu aproape exclusiv despre tezele de doctorat plagiate ale unor oficiali ai statului, unii dintre cei mai puternici oameni din Romania fiind subiectul dezvaluirilor mele. Anchetele despre tezele de doctorat plagiate au expus o cutremuratoare retea de complicitati, putere, influenta si bani construita pe impostura la cel mai inalt nivel al institutiilor statului.

Pana acum am fost injurata, intimidata, urmarita, s-a incercat compromiterea mea, insa de data asta s-a trecut la un alt nivel.

Am incercat sa imi explic de de am primit aceste amenintari: dezvaluirile legate despre Academia de Politie, asa cum am scris in penultima mea ancheta publicata pe PressOne, risca sa lase institutia fara o buna parte dintre profesorii care au doctoratele sustinute acolo si care, cel mai probabil, sunt si ele plagiate. Pentru un profesor, o teza de doctorat plagiata inseamna incheierea carierei academice.

Continutul mesajului sugereaza ca amenintarea este legata de subiectele la care lucrez acum.

Am depus chiar luni noaptea plangere la Politia Capitalei si sper ca politistii isi vor face treaba, iar cel sau cei care au recurs la amenintari vor fi prinsi cat mai repede. Ministrul de Interne si seful IGPR au fost informati despre amenintarile pe care le-am primit.

De nenumarate ori mi s-a spus in acesti ani ca am curaj, iar replica mea, spusa in gluma, a fost ca nu stiu daca este curaj sau inconstienta. Un jurnalist nu trebuie sa isi puna vreodata problema in termeni de curaj sau frica, ci in termeni de adevar si interes public, singurele lucruri pe care trebuie sa le slujeasca. Iar atata timp cat adevarul este de parte lui nu trebuie sa ii fie frica de nimeni si de nimic”.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri