Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, a tinut sa precizeze luni, la Bistrita, ca exista solicitari din Republica Moldova de ocupare a unor posturi vacante de medici de familie in Romania, insa, pentru ca difera conditiile de practicare a acestei specialitati in cele doua tari, a cerut comisiilor de evaluare sa se asigure ca accepta medici bine pregatiti.

"Am avut si avem solicitari, la centrul de resurse umane al Ministerului Sanatatii, pentru aceasta specialitate de catre medicii care vin din Republica Moldova. Aici, procedurile de aprobare sunt putin mai greoaie, pentru ca in Romania rezidentiatul pentru medicina de familie este de trei ani, iar in Republica Moldova, dupa finalizarea facultatii, poti sa faci medicina de familie, si atunci este nevoie de un timp de echivalare. Luam in calcul si asta, respectiv sa vina si la noi medici, cum ai nostri au plecat, dar eu vreau sa ma asigur si am cerut comisiilor care evalueaza aceste dosare sa fie foarte, foarte atente, pentru ca noi avem nevoie de medici bine pregatiti", a spus Sorina Pintea, scrie Agerpres.

Deficit de medici de familie in Romania

Ministrul a admis ca medicina de familie este deficitara, avand in vedere ca exista aproximativ 700 de posturi vacante sau care se vor vacanta, prin pensionare, in urmatorii ani, dar spune ca a existat o perioada in care "politica de resurse umane a Ministerului Sanatatii a fost politica Occidentului" si abia in 2018 a crescut numarul de posturi scoase la rezidentiat pentru aceasta specialitate.

"Politica de resurse umane a Ministerului Sanatatii, pana la un moment dat, a fost politica Occidentului. Practic, s-au scos la rezidentiat specialitati de care era nevoie in afara. Asa este, a fost o realitate. Partea ciudata este ca aveam foarte multe specialitati deficitare si n-am regasit nici in coordonare la rezidentiat. Abia acum, din 2018, am inceput sa cerem universitatilor sa aiba coordonatori pe anumite specialitati deficitare", a explicat Pintea.

Ministrul Sanatatii a facut referire si la imprumutul pe care Ministerul Finantelor il negociaza cu Banca Mondiala, bani care sa fie directionati preponderent spre medicina de familie, spunand ca, potrivit celor mai recente informatii, suma imprumutata va fi de 650 de milioane de dolari.

"Ministerul de Finante a negociat si negociaza inca un imprumut cu Banca Mondiala, de 800 de milioane de dolari. Am inteles, dupa ultima discutie pe care am avut-o cu domnul ministru Teodorovici, ca s-a convenit o suma de 650 milioane de dolari in final, bani care sa mearga preponderent in medicina de familie", a mai precizat ministrul Sorina Pintea.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri