Radu Mazare a fost condamnat vineri la 9 ani si 10 luni de inchisoare de Instanta Suprema in dosarul "Polaris". Sentinta a fost data dupa trei luni de amanari si nu este definitiva, aceasta putand fi atacata cu recurs. La ultimull termen de proces, pe 25 ianuarie, procurorul de sedinta al DNA a cerut pentru fostul primar o pedeapsa maxima de 12 ani, conform G4Media.

Radu Mazare mai are o condamnare definitiva la 9 ani de inchisoare, primita in luna februarie a acestui an. Fostul primar a fugit in Madagascar in decembrie 2017, unde a cerut azil politic.

Omul de afaceri Gabriel Strutinsky a fost condamnat la 7 ani si 10 luni de inchisoare, iar fostul deputat Eduard Martin, actionar la compania Polaris M Holding SRL, a fost condamnat la 5 ani si jumatate de inchisoare.

Eduard Martin a fost acuzat de dare de mita si complicitate la abuz in serviciu, iar Gabriel Strutinsky, acuzat de savarsirea a trei infractiuni de complicitate la luare de mita.

Dosarul a fost trimis in judecata de Directia Nationala Anticoruptie la inceputul lunii decembrie, in anul 2015. Potrivit DNA, in perioada 2006 – 2009, Radu Mazare, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat peste 2 milioane euro, din care a primit un milion de euro si 2.472.303 lei, de la reprezentantii a doua societati comerciale, in scopul facilitarii emiterii documentatiilor de urbanism pentru proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intentionau sa le dezvolte in Constanta.

Sumele de bani ar fi fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive incheiate de reprezentantii societatilor respective cu o firma controlata de inculpatul Mazare Radu Stefan atat direct, cat si prin intermediul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel. Procurorii spun ca in perioada 2008-2014, fostul edil, cu ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a primit de la S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L., al carei asociat si administrator ar fi fost inculpatul Martin Eduard Stelian, peste 7 milioane de euro, pentru ca a asigurat acesteia castigarea unei licitatii organizate de Primaria Constanta pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orasului.

In anul 2008, intre S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L si institutia publica condusa de inculpatul Mazare Radu Stefan a fost incheiat un contract avand ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioada de 25 de ani si un act aditional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorata nejustificat cu 10 milioane de lei.

Conform DNA si in acest caz, mita a fost primita intr-o maniera identica, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive incheiate intre S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L. si aceeasi firma controlata de inculpatii Mazare Radu Stefan si Strutinsky Sorin Gabriel. Suma totala achitata in baza acestor contracte a fost, conform calculelor expertului desemnat, de 33.987.771,57 lei.

Ca urmare a incheierii acestui contract a fost produs Primariei Constanta un prejudiciu in suma de 200.213.248,91 lei, din care TVA 36.811.616,60 lei, suma care constituie in acelasi timp un folos necuvenit obtinut de societatea comerciala beneficiara a contractului.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri