20 Iunie 2019

SRI, despre spitalele atacate cibernetic: Pentru oprirea atacurilor este suficienta instalarea oricarui antivirus



Patru spitale din tara sunt afectate de ransomware-ul BadRabbit 4, anunta reprezentantii SRI, care precizeaza ca pentru oprirea acestuia este suficienta instalarea oricarui antivirus recunoscut in domeniu.

''Din datele pe care le detinem pana acum, urmare a semnalarilor primite de CERT-RO la numarul special 1911 si transmise mai departe catre Centrul National Cyberint, am constatat ca sunt afectate de ransomware-ul BadRabbit 4 spitale: "Victor Babes" - Bucuresti, Husi, Dorohoi si Carbunesti'', precizeaza SRI, conform Agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, o echipa a Centrului National Cyberint a mers la Spitalul ''Victor Babes'' pentru a analiza situatia.

''O echipa a CNC a plecat la "Victor Babes" pentru a analiza situatia si a ridica artefactele care ne permit sa intelegem cum are loc infectia si ce masuri trebuie luate pentru a o opri. Din analizele preliminare efectuate reiese faptul ca pentru oprirea infectiei este suficienta instalarea oricarui produs antivirus recunoscut in domeniu. Cel mai probabil, infectia se bazeaza pe inginerie sociala (pacalirea utilizatorului), si nu pe exploatarea unei vulnerabilitati (slabiciuni) a sistemului. Ransomware-ul nu este de mare complexitate, fiind detectabil de care orice produs antivirus clasic'', mai precizeaza SRI.



Citeste si