O parte din flota de autobuze vechi care circula pe strazile municipiului Iasi a fost deja inlocuita si urmeaza achizitia de autobuze electrice si tramvaie, implementarea proiectului VeloCity, prin constructia statiilor automate de inchiriere a bicicletelor, achizitia de biciclete si trotinete si achizitia sistemului de e-ticketing.

Una dintre masurile care au ajutat la fluidizarea traficului este introducerea autobuzelor scolare, existand in prezent nevoia de a majora numarul acestora. Masura a fost luata pentru a reduce numarul de autoturisme cu care parintii isi duc copiii la scoala, reducand, astfel, poluarea. „Zonele din jurul scolilor erau extrem de aglomerate, extrem de poluate. De aceea am introdus aceste autobuze scolare, care, din prima clipa, s-au umplut. Sunt exclusiv doar pentru elevi si studenti si chiar se simte nevoia de a suplimenta numarul lor”, a explicat Catalin Boghiu, seful Directiei Generale Tehnice din cadrul Primariei Municipiului Iasi, in cadrul conferintei Sustainable Mobility Forum.

Biciclete si triciclete pentru Iasi

Proiectul „Iasi VeloCity”, prezentat inca din anul 2016, a fost aprobat si urmeaza sa fie implementat. Proiectul implica, printre altele, achizitia de biciclete, trotinete si vehicule pentru persoanele cu dizabilitati si construirea de statii si parcari pentru biciclete electrice.

„Avem un proiect care a fost aprobat si urmeaza faza de implementare, se numeste Iasi VeloCity, prin care construim 54 de statii pentru biciclete electrice, 11 parcari pentru biciclete normale si electrice si 32 de ateliere de reparat aceste biciclete. Sunt piste de biciclete, noi nu suntem multumiti de numarul de kilometri de piste de biciclete si de faptul ca nu au o continuitate. Cam 1.100 de biciclete electrice, simple, triciclete, pentru persoane cu dizabilitati si pentru persoanele in varsta, iar acestea vor fi integrate in sistemul nostru de transport in comun, adica in nodurile de transport unde sunt autobuze, tramvaie. Va exista un card unic care va putea fi folosit in toate mijloacele de transport, inclusiv pentru biciclete”, a adaugat Boghiu.

Lungimea pistelor existente acum in Iasi depaseste 30 de kilometri, scrie ziaruldeiasi.ro. Primaria intentioneaza sa majoreze numarul de kilometri in urmatoarea perioada. „Avem un contract incheiat cu Universitatea Tehnica, care are un grup de studenti si profesori ce analizeaza sectoare ale Iasiului si ne transmit puncte de vedere privind fluidizarea traficului prin transformarea mai multor strazi in strazi cu sens unic, creand, astfel, si o banda pentru biciclete”, explica Boghiu.

In ceea ce priveste sistemul de e-ticketing in Iasi, acesta este in faza de achizitie publica, anunta Boghiu. Sistemul de emitere si validare a titlurilor de calatorie (e-ticketing) va permite colectarea, memorarea, transmiterea si prelucrarea tuturor datelor referitoare la emiterea, vanzarea, utilizarea, validarea si controlul titlurilor de transport.

Flota de autobuze

Iasi a inlocuit o parte din flota de autobuze vechi si poluante cu 100 de modele Euro 6, cu emisii reduse de carbon, iar prima observatie este ca a crescut numarul calatorilor.

„Toate autobuzele sunt dotate cu un sistem de numarare a numarului de locuitori, asta se face in scopul Societatii de Transport Public pentru a dimensiona numarul de autobuze de pe fiecare ruta, pe zile. Prima concluzie pe care am observat-o a fost ca numarul calatorilor a crescut. Nu stiu daca a crescut numarul calatorilor care au renuntat la mijloacele de transport proprii in favoarea mijloacelor de transport public sau sunt cei care nu au masina, nu foloseau mijloacele de transport in comun dintr-un anumit motiv si acum il folosesc. Sau este mixt”, spune Catalin Boghiu.

Mai mult, primaria din Iasi va achizitiona 44 de autobuze electrice si 16 tramvaie noi, in urma unui parteneriat cu Ministerul Dezvoltarii.

Pentru eficientizarea transportului in comun, Primaria Municipiului Iasi va realiza o aplicatie care va indica timpul de sosire al mijloacelor de transport in comun in statii.

„Trebuie schimbata paradigma „Autobuzul sa vina la timp” in sensul ca este nevoie de predictibilitate, sa stiu la ce ora vine si ce fac. Realizam o aplicatie, „Unde este autobuzul meu?”, care spune unde este autobuzul si in cat timp ajunge, astfel incat tu sa cobori la ora la care trebuie in statia de autobuz, sa nu il astepti. Autobuzul nu se forteaza sa ajunga la ora respectiva, ora se modifica in functie de problemele pe care le intampina autobuzul si cat de repede se apropie GPS-ul autobuzului de GPS-ul statiilor”, explica Boghiu.

Sursa foto: xxolgaxx | Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri