Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, a declarat joi, la Bistrita, ca fiecare spital judetean din tara va fi obligat, incepand cu data de 15 septembrie, sa aiba un centru de prelevare de organe.

Ministrul a precizat ca in ultima saptamana au existat patru cazuri de prelevare de organe in tara, intre care si a unui cord care a ajuns la un tanar din Germania.

"In ultima saptamana, au fost patru prelevari. A fost emotionant pentru mine, pentru ca au fost prelevari de ficat, rinichi, astea sunt uzuale, dar a fost prelevarea unui cord de la un copil de 16 ani, care, din pacate, a plecat din tara pentru ca nu am avut pacient compatibil. Spun din pacate pentru ca ma gandesc la pacientii din Romania, dar aceasta inima bate in pieptul unui tanar de 17 ani din Germania, deci colaborarea cu Eurotransplant este din ce in ce mai puternica. De aceea, impreuna cu domnul director Radu Zamfir de la Agentia Nationala de Transplant, am luat decizia de a implementa obligativitatea existentei unui centru de prelevare la nivelul fiecarui spital judetean, pentru ca avem terapii intensive, avem dotari la marea majoritate a spitalelor, este cazul sa incepem sa lucram. Programul national de transplant a fost restructurat, exista posibilitatea de a stimula financiar pe cei care sunt implicati efectiv si este cazul sa ne gandim la pacientii care asteapta aceste organe", a spus Pintea, adaugand ca termenul de la care va intra in vigoare aceasta obligativitate este 15 septembrie, scrie Agerpres.

Intrebata daca va fi derulata si o campanie publica de sustinere a prelevarii de organe, Sorina Pintea a spus ca deja s-a inceput acest lucru si crede ca lucrurile se vor schimba odata cu existenta unui centru de prelevare in fiecare judet.

"O campanie impreuna cu asociatiile de pacienti si cu media, noi spunem ca, timid, am inceput, dar, in momentul in care vom da acesti indicatori, obligativitate, atunci lucrurile cred ca se vor schimba", a mai declarat ministrul Sanatatii.

Sorina Pintea a participat, joi, la inaugurarea sectiei de Terapie Intensiva a Spitalului Judetean de Urgenta Bistrita, care a fost extinsa si modernizata in urma unui proiect demarat in august 2018 si care a beneficiat de o finantare de aproximativ 14 milioane lei, de la Ministerul Sanatatii si de la Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri